×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5871
4.9768
Ziar Braila
Ianuarie, “Luna de conștientizare a cancerului de col uterin”


• 20 ianuarie 2024, Patricia DINCĂ

În fiecare an, în luna ianuarie, cu ocazia Lunii de conștientizare a cancerului de col uterin, se derulează o serie de activități, ce aduc în atenția publică acest tip de cancer, cu un impact negativ major asupra sănătății populației din România. În acest context, Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică, organizează în luna ianuarie 2024 o campanie de informare, educare și conștientizare privind importanța prevenirii prin vaccinare, diagnosticării precoce prin screening și tratării precoce a cancerului de col uterin, patologie cu impact negativ.

Strategia Globală pentru eliminarea cancerului de col uterin a fost lansată în 17 noiembrie 2020 de Organizația Mondială a Sănătății, printr-o rezoluție adoptată de 194 de țări, și are ca obiectiv: scăderea incidenței cancerului de col uterin până în anul 2030 și menținerea la sub 4 cazuri noi la 100.000 de femei. Atingerea acestui obiectiv ar fi posibilă dacă sunt îndeplinite trei ținte esențiale: 90% dintre fetițe să fie vaccinate împotriva HPV până la împlinirea vârstei de 15 ani; 70% dintre femeile adulte să fie testate cu un test de înaltă performanță de două ori în intervalul de vârstă 35-45 de ani; 90% dintre femeile cu teste pozitive să beneficieze de tratament al leziunilor pre-canceroase și al celor maligne.

Cancerul de col uterin este o afecțiune care poate fi prevenită prin vaccinare și screening și poate fi vindecată dacă este depistată la timp și tratată corespunzător. Cu toate acestea, cancerul de col uterin rămâne unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer și cauză de deces prin cancer la femeile de pe tot globul. La nivel european, incidența și mortalitatea prin cancer de col uterin au scăzut foarte mult. România continuă însă să înregistreze cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancer de col uterin, la nivel european.

Potrivit comunicatului Institutului Național de Sănătate Publică privind cancerul de col uterin, “Conform datelor Sistemului European de Informații cu Privire la Cancer (ECIS) al Centrului Comun de Cercetare, în 2022, România continuă să înregistreze cea mai ridicată incidență (32,6 /‰ - femei, de 5 ori mai mult decât în Finlanda – 6,4 /‰ - femei) și mortalitate prin cancer de col uterin în Uniunea Europeană (16,8/‰ - femei, de 8 ori mai mult decât Finlanda – 2,2/‰ - femei).
În anul 2020, dintre cele 30.447 de cazuri noi și 13.437 de decese estimate la nivel european prin cancer de col uterin, 11,10% din cazurile noi și 13,43% din decese s-au înregistrat în România.”


În materialul realizat în cadrul subprogramului de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate al Ministerului Sănătății se arată că peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecția cu virusul papiloma uman (HPV), un virus care infectează epiderma și mucoasele. În acest context, vaccinarea antiHPV conferă un grad ridicat de protecție împotriva displaziei de col uterin, cancerului de col uterin (atât față de carcinomul cu celule scuamoase, cât și față de adenocarcinom), dar poate oferi protecție și față de neoplasmul anal, orofaringian, vulvar, vaginal și penian.

Cu toate acestea, acoperirea vaccinală împotriva HPV este scăzută în România, în pofida eforturilor depuse de guvern prin includerea acestei vaccinări într-un program național de vaccinare în anul 2008, cu un program oferit gratuit fetelor cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani la nivel național, program ce s-a confruntat cu o mare reticență față de vaccinare. În 2009, programul de vaccinare a fost relansat cu ajutorul unei campanii de comunicare, dar rezultatele au fost foarte modeste. Programul a fost oprit timp de aproape 10 ani și reluat în 2019, adresat fetelor 11-14 ani și ulterior 11-18 ani, gratuit, în cabinetele medicilor de familie, pe baza unei cereri scrise prealabile din partea părinților.

În prezent, prin Ordinul MS nr. 3.120 din 12 septembrie 2023 au fost extinse categoriile populaționale care beneficiază de vaccinarea antiHPV: vaccinarea gratuită a fetelor și băieților cu vârsta = 11 ani și < 19 ani, și compensarea 50% în cazul femeilor cu vârsta = 19 ani și = 45 de ani.

Programele de screening prin testare HPV și Babeș Papanicolaou permit detectarea leziunilor precanceroase / a cancerului de col uterin și, ulterior, reducerea incidenței și a mortalității cancerului de col uterin precum și a suferinței și a costurilor umane și financiare pentru femei, familiile acestora și societate.

Dacă aveți între 25 și 64 de ani, adresați-vă programelor de screening organizat populațional al cancerului de col uterin pentru un test gratuit!