×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.2917
5.0603
Ziar Braila
Un spațiu prietenos și modern pentru copiii cu afecțiuni psihice, la Spitalul de Psihiatrie


• 17 iunie 2025, Adriana BURLACU


Compartimentul de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila beneficiază de o transformare esențială, atât în plan estetic, cât și funcțional. Noua înfățișare a compartimentului aduce mai multă căldură, apropiindu-l de un mediu familial și comunitar, menit să fie pentru micii pacienți un cadru sigur, primitor și familiar. Astfel, copiii internați pot desfășura activități asemănătoare celor din familie, grăadiniță, școală sau comunitate, sub supravegherea atentă a personalului calificat.

De asemenea, începând din aprilie, echipa medicală a fost întregită prin cooptarea unui nou specialist, dr. Angela Cazacioc, medic specialist în psihiatrie pediatrică. Prezența unui nou cadru medical cu experiență în domeniul sănătății mintale a copiilor contribuie la extinderea și diversificarea serviciilor oferite.

Compartimentul pune la dispoziția pacienților 15 paturi repartizate în patru saloane și o rezervă cu două paturi. De asemenea, există posibilitatea de cazare pentru trei însoțitori ai copiilor internați în regim de spitalizare continuă. Spațiile medicale sunt completate de un cabinet medical modern, adaptat specificului patologiilor tratate, și de o sală de tratamente.

Serviciile oferite sunt integrate și includ, la recomandarea medicului, evaluare și consiliere psihologică pentru copii, dar și consiliere psihologică pentru membrii familiei atunci când este necesar. Printre facilitățile disponibile se numără și o cameră de stimulare senzorială, dotată corespunzător pentru a sprijini dezvoltarea simțurilor.

În vederea extinderii gamei de terapii disponibile, conducerea unității a anunțat trimiterea personalului la cursuri de formare profesională pentru dobândirea competențelor necesare în terapia ABA. Terapeutul ABA este specializat în aplicarea programelor de intervenție comportamentală, cu scopul de a îmbunătăți abilitățile de comunicare, socializare, învățare și comportament ale copiilor.

Regimurile alimentare sunt atent adaptate vârstei și nevoilor fiecărui copil, fiind stabilite de un asistent dietetician și preparate în bucătăria unității de personal calificat. Toate serviciile medicale și suportive oferite copiilor sunt gratuite, conform precizărilor făcute de conducerea spitalului.

Accesarea serviciilor medicale se poate face direct sau pe baza unui bilet de trimitere eliberat de medicul de familie ori de un specialist. Compartimentul funcționează atât în regim de spitalizare continuă, cu internări ce pot dura între 12 ore și până la șase zile pentru episoade acute, cât și în regim de spitalizare de zi, cu durată mai scurtă de 12 ore.

Pentru petrecerea timpului liber, copiii au la dispoziție un spațiu interior tip grădiniță, unde se desfășoară activități educaționale și terapii ocupaționale, cum ar fi terapia prin artă, vizionarea de materiale educative, audiții muzicale și alte activități specifice. Acestea sunt completate de un spațiu exterior de joacă, dotat cu mobilier de grădină și echipamente recreative, adaptate vârstei și nevoilor copiilor. Toate activitățile sunt desfășurate sub supravegherea unui educator puericultor, asigurându-se astfel un cadru sigur și stimulativ pentru dezvoltarea emoțională și socială a micilor pacienți.