• 22 iulie 2025, Adriana BURLACU
Aprobarea Strategiei naționale pentru prevenirea recidivei 2025–2029 prin Hotărârea Guvernului nr. 447/2025 marchează un pas important în consolidarea eforturilor statului român de a reduce fenomenul recidivei. Documentul, elaborat sub coordonarea Ministerului Justiției, este însoțit de un plan de acțiune clar structurat, care stabilește activitățile, indicatorii de realizare, responsabilitățile instituționale și termenele de finalizare pentru următorii patru ani.
Un accent major al strategiei este pus pe categoria vulnerabilă a minorilor și tinerilor aflați în custodia centrelor de detenție. în această etapă de viață, lipsa suportului familial și social poate amplifica riscul reintrării în circuitul infracțional. Tocmai de aceea, demersurile de reintegrare socială vizează completarea acestui deficit prin activități de sprijin personalizat, formare și consiliere, desfășurate în mod constant pe perioada executării măsurii privative de libertate.
În concordanță cu obiectivele strategiei, la data de 18 iulie, un grup format din opt persoane private de libertate a participat la o activitate de informare și consiliere în domeniul muncii. Aceasta s-a desfășurat în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila, găzduită de Liceul „Mihail Sebastian”, și a avut ca scop facilitarea contactului direct al beneficiarilor cu informații concrete despre oportunitățile de integrare pe piața muncii.
Activitatea a fost susținută de reprezentanta AJOFM Brăila, care a oferit sprijin informațional adaptat nivelului de școlarizare și înțelegere al participanților. Printr-o abordare empatică și bine ancorată în realitățile socio-profesionale ale tinerilor aflați în detenție, au fost prezentate modalitățile de acces la formare profesională, serviciile de consiliere disponibile la eliberare și etapele procesului de angajare.
Tinerii au fost însoțiți de agentul educator Laurențiu Aramă, care le-a acordat sprijin pe parcursul întâlnirii și a facilitat legătura dintre conținutul prezentării și cunoștințele acumulate anterior în cadrul altor programe educaționale sau de asistență, precum consilierea individuală, Programul ProLib sau activitățile grupului educațional.
Discuțiile interactive au permis clarificarea unor aspecte teoretice și practice, iar implicarea activă a participanților a fost încurajată prin adresarea de întrebări și exprimarea punctelor de vedere. La final, fiecare persoană a primit materiale informative sub formă de pliante, precum și un chestionar de feedback menit să evalueze relevanța activității și nivelul de înțelegere al tematicii prezentate.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236