• 8 octombrie 2024, Adriana BURLACU
De Ziua Mondială a Educației, 5 octombrie, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj și a semnat decretele de decorare a mai multor instituții de învățământ din țară.
“De Ziua Mondială a Educației pe care o sărbătorim astăzi, onorăm rolul esențial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învățământ în ghidarea tinerilor noștri pe calea cunoașterii și a asumării valorilor pe care se construiește o societate liberă, prosperă și puternică. A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații. Să îi prețuim, așadar, pe cei care deschid minți și formează caractere, fiind ei înșiși modele de urmat elevilor pe care îi educă. La mulți ani tuturor celor care au ales cariera didactică”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Administrația Prezidențiale.
Totodată, folosindu-se de acest prilej, șeful statului a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituții de învățământ din țară, printre care se află și trei unități școlare din Brăila.
Astfel, în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și a comunității, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul “Meritul pentru învățământ” în grad de Comandor Școlii Profesionale “Anastase Simu” din Comuna Cireșu, Județul Brăila; Ordinul “Meritul pentru învățământ” în grad de Ofițer Școlii Profesionale Viziru, din Comuna Viziru, Județul Brăila și Ordinul “Meritul pentru învățământ” în grad de Cavaler: Colegiului Național “Ana Aslan” din municipiul Brăila, Județul Brăila.
Ceremonia de decorare are loc astăzi, la ora 17.00, la Palatul Cotroceni.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236