• 3 februarie 2026, Adriana BURLACU
Măsura Guvernului condus de Ilie Bolojan privind neplata primei zile de concediu medical are consecințe severe asupra pacienților cronici, inclusiv asupra bolnavilor de cancer, care pierd sume importante de bani, deși continuă să muncească în paralel cu tratamentele medicale. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FACB) a sesizat Avocatul Poporului după intrarea în vigoare a acestei prevederi, duminică, 1 februarie, susținând că măsura reprezintă un abuz, descurajează continuarea tratamentelor salvatoare și încalcă drepturi fundamentale.
Într-o scrisoare deschisă adresată Avocatului Poporului, Renate Weber, Federația solicită intervenția instituției pentru analizarea acestei prevederi, pe care o consideră profund inechitabilă. Reprezentanții FACB afirmă că neplata primei zile de concediu medical penalizează financiar pacienții care sunt nevoiți să se prezinte frecvent la spital pentru terapii, investigații sau monitorizări medicale obligatorii, afectând în mod direct dreptul la ocrotirea sănătății și principiul egalității.
Potrivit Federației, limitarea eventualelor abuzuri legate de concediile medicale nu poate fi realizată prin introducerea unei alte forme de abuz. Modul de formulare și aplicare a măsurii produce efecte grave și disproporționate asupra pacienților cronici care aleg să rămână activi profesional, în ciuda bolii. FACB subliniază că adoptarea acestei prevederi nu a fost însoțită de o fundamentare publică adecvată, lipsind datele statistice, analizele de impact sau evaluările care să demonstreze existența și amploarea abuzurilor invocate ori eficiența neplății primei zile de concediu medical ca soluție.
În lipsa unor dovezi clare și a unei justificări transparente a urgenței, măsura apare, în opinia Federației, ca fiind arbitrară și disproporționată, cu efecte directe asupra unor categorii de pacienți care nu sunt responsabile pentru problema reclamată. FACB atrage atenția asupra diferenței majore dintre impactul acestei măsuri asupra unui angajat fără afecțiuni cronice și asupra unui pacient care urmează tratamente recurente.
Pentru un salariat fără boli cronice, neplata primei zile de concediu medical presupune pierderea venitului aferent unei singure zile. În schimb, pentru pacienții cronici care necesită spitalizări de zi, terapii oncologice sau biologice și controale medicale frecvente, măsura se aplică de fiecare dată când tratamentul impune absența de la locul de muncă. În practică, acest lucru înseamnă acumularea a zeci de zile neplătite pe parcursul unui an, cu un impact financiar semnificativ și cumulativ.
Federația subliniază că acești pacienți nu lipsesc de la muncă din comoditate, ci pentru a putea continua să trăiască. Prin această măsură, statul ajunge, în opinia FACB, să sancționeze exact persoanele care aleg să muncească în ciuda bolii, să contribuie la sistemul de asigurări sociale și să evite dependența de prestații sociale.
În acest context, FACB solicită Avocatului Poporului analizarea constituționalității prevederilor referitoare la neplata primei zile de concediu medical, din perspectiva principiilor de egalitate, proporționalitate și protecție socială. Federația cere sesizarea Curții Constituționale a României în regim de urgență, pentru a preveni apariția unor efecte ireversibile asupra pacienților cronici activi profesional.
Totodată, reprezentanții Federației avertizează că, în lipsa unei reacții rapide din partea autorităților naționale, își rezervă dreptul de a solicita sprijinul instanțelor europene competente. FACB consideră că măsura ar putea intra în conflict cu principiul nediscriminării, cu dreptul la protecție socială și cu dreptul la sănătate, așa cum sunt acestea consacrate în dreptul european și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236