Astăzi, 22 mai, are avut loc, într-un cadru festiv ce se anunță de mare încărcătură emoțională,
premierea câștigătorilor Concursului Național de Creație Literară Ars Nova - Ediția a XXI-a, concurs organizat de
Liceul de Arte “Hariclea Darclée”, Brăila.
Evenimentul are loc în Corpul D al liceului, începând cu ora 14.00, cu participarea profesorilor și elevilor, dar și cu invitați din partea autorităților și comunității locale.
La concursul din acest an, în urma invitației organizatorilor, au trimis spre Brăila cele mai bune lucrări scrise de ei 295 de elevi ai claselor V-XII, din 30 de județe ale țării.
Concursul s-a desfășurat pe patru secțiuni, fiecare cu tema sa proprie
a) Secțiunea I: cl. V - VI (10-12 ani) cu tema
Poveștile care ne fac prietenib) Secțiunea a II-a: cl. VII – VIII (12-14 ani) cu tema
În căutarea frumuseții pierdutec) Secțiunea a III-a: - cl. IX – X (15-17ani) cu tema
Adolescența - între cer și rădăcinăd) Secțiunea a IV-a: - cl. XI – XII (17-19 ani) cu tema
Când umbra devine glas.
Juriul, format din președinte, prof. Iulia GEORGESCU - inspector de specialitate Limba și literatura română; vicepreședinte, prof. dr. Gheorghe ANTONESCU - directorul Liceului de Arte “Hariclea Darclée” și membri prof. Iuliana BLĂNARU; prof. Maria-Magdalena PERIANU; prof. Georgiana TROIA; prof. Valentina ICONARU; prof. Valentina ENACHE, a deliberat asupra a peste 500 de lucrări și a acordat distincții care reflectă atât exigența, cât și recunoașterea valorii literare. Au fost acordate 24 de premii și 45 de mențiuni, în total, 69 de tineri scriitori au urcat, în această primăvară, pe una dintre treptele recunoașterii naționale.
Premiile acordate de juriu în cadrul concursului
Premiile la secțiunea I - Subsecțiunea POEZIE - clasele V - VI cu tema: Poveștile care ne fac prieteni
PREMIUL I: GEORGESCU SOFIA, Clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Constantin Parfene”, Vaslui
PREMIUL al II-lea: BUNEA DARIA-MARIA, Clasa a VI-a, Școala Gimnazială nr.7, Alexandria, Teleorman
PREMIUL al III-lea: PURCELEAN ANA-MARIA, clasa a V-a, Liceul Greco-Catolic „Inochenție Micu”, Cluj - Napoca
MENȚIUNE: ANDRONE SARA MARIA, clasa a V-a, Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, Brăila
MENȚIUNE: SOFALVI DAVID-FRANCISC, clasa a VI-a, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Lupeni
MENȚIUNE: CHIRAC ȘTEFANIA, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Brăila
MENȚIUNE: PARPALĂ MIRUNA, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Stejaru, Comuna Stejaru, Teleorman
MENȚIUNE; HORGA AMBROZIE GABRIEL, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Berchisești, Suceava
Premiile la secțiunea I - Subsecțiunea PROZĂ - clasele V - VI cu tema: Poveștile care ne fac prieteni
PREMIUL I: TRIȘCĂ DARIA DACIANA, clasa a VI-a, Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița
PREMIUL al II-lea: OCHEȘEL SONIA ELENA, clasa a VI-a, Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, Brăila
PREMIUL al III-lea: VASTAG INGRID, clasa a VI-a, Colegiul Național „Constantin Diaconovici-Loga”, Timișoara, Timiș
MENȚIUNE: EANA MARA-IOANA, clasa a VI-a, Școala Gimnazială nr.1 Corbeni, Argeș
MENȚIUNE: SANDU IUSTINA-MARIA, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Ion Băncilă“, Brăila
MENȚIUNE: ORĂȘANU SOPHIA, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Evrika”, București
MENȚIUNE: NĂSTASE YASMIN ANDREEA, clasa a V-a, Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, Brăila
MENȚIUNE: BALABAN MARIA, clasa a VI-a, Școala Gimnazială “George Enescu”, Moinești, Bacău
MENȚIUNE: BOBOCEA RAREȘ MATEI, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Dan Barbilian”, Galați
Premiile la secțiunea a II-a - Subsecțiunea POEZIE - clasele VII - VIII cu tema: În căutarea frumuseții pierdute
PREMIUL I: POPA TUDOR ANDREI, clasa a VIII-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Vaslui
PREMIUL al II-lea: BĂL NATALIA ELENA, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Turda, Cluj
PREMIUL al III-lea: FĂLĂUȘ MARIA SOFIA, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Baia Mare, Maramureș
MENȚIUNE: MANOLE MATEI ȘTEFĂNUȚ, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Fănuș Neagu”, Brăila
MENȚIUNE: LUPU IOANA ANASTASIA, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Dan Barbilian”, Galați
MENȚIUNE: STOICA LUISA, clasa a VII-a, Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu”, Vălenii de Munte, Prahova
MENȚIUNE: OTĂRANU MARIA, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Stejaru, Teleorman
MENȚIUNE: CHIMORGIACHIS ARTEMIS, clasa a VII-a, Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova, Dolj
Premiile la secțiunea a II-a - Subsecțiunea PROZĂ - clasele VII - VIII cu tema: În căutarea frumuseții pierdute
PREMIUL I: ȘERBAN ONDINA GABRIELA, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Călinești, Teleorman
PREMIUL al II-lea: MIHĂILESCU SARAH MARIA, clasa a VII-a, Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Brăila
PREMIUL al III-lea: UNGUREANU IRINA MARIA, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Rm.Vâlcea, Vâlcea
MENȚIUNE: MUREANU SILVIA CRISTINA, clasa a VIII-a, Liceul Tehnologic Justinian Marina, Băile Olănești, Vâlcea
MENȚIUNE: DUMITRU ELENA ADRIANA, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Pantelimon, Ilfov
MENȚIUNE: FILIP SOFIA, clasa a VII-a, Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci, Brăila
MENȚIUNE: STUPU FLORENTINA, clasa a VII-a, Palatul Copiilor Iași
MENȚIUNE: BURLACU RODICA IOANA, clasa a VII-a, Colegiul Național „Spiru Haret”, Tulcea
Premiile la secțiunea a III-a - Subsecțiunea POEZIE - clasele IX - X cu tema: Adolescența - între cer și rădăcină
PREMIUL I: SIMION ALEXANDRA, Clasa a X-a, Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila
PREMIUL al II-lea: CÂRSTEA ANDRADA, Clasa a IX-a, Colegiul Național Bilingv„George Coșbuc”, București
PREMIUL al III-lea: EVTEI IOANA IULIA, clasa a X-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea
MENȚIUNE: SURCEL IONUȚ DENIS, clasa a X-a, Liceul Tehnologic Brătianu, Drăgășani, Vâlcea
MENȚIUNE: MISIR COSMIN DARIUS, clasa a X-a, Colegiul Național „Spiru Haret”, Tulcea
MENȚIUNE: MATACĂ ANDREI LUCIAN, clasa a IX-a, Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Brăila
MENȚIUNE: MACACIN ALEXANDRA MIHAELA, clasa a X-a, Colegiul Național „Anastasescu”, Roșiori de Vede, Teleorman
MENȚIUNE: CLOȘCĂ IOANA MĂLINA, clasa a IX-a, Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila
MENȚIUNE: ZOLTAN MEDEEA – IOANA, clasa a X-a, Colegiul Național „Anastasescu”, Roșiori de Vede, Teleorman
MENȚIUNE: NEGRAIA DENISA, clasa a X-a, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galați
MENȚIUNE: BUMBARU ANA, clasa a X-a, Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, Brăila
Premiile la secțiunea a III-a - Subsecțiunea PROZĂ - clasele IX - X cu tema: Adolescența - între cer și rădăcină
PREMIUL I: GHILEA MARIA IOSANA, clasa a X-a, Clubul Copiilor Sântana, Arad
PREMIUL II: BARBĂLATĂ ROXANA ELENA , clasa a X-a, Colegiul Național ,,Nicolae Bălcescu”, Brăila
PREMIUL III: ONĂU IASMINA RAISA, clasa a X-a, Colegiul Național „George Barițiu”, Cluj- Napoca, Cluj
MENȚIUNE: DIMIAN IONUȚ DENIS, clasa a X-a, Colegiul Național „Elena Cuza”, Craiova, Dolj
MENȚIUNE: STRATULAT MATEI, Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu”, Vaslui
MENȚIUNE: STOICA ANDREEA CRISTINA, clasa a X-a, Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, Brăila
MENȚIUNE: IACOBLEV IASMINA, clasa a X-a, Colegiul Național „Spiru Haret”, Tulcea
MENȚIUNE: CLAPA MĂDĂLINA, clasa a IX-a, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistrița, Bistrița-Năsăud
MENȚIUNE: JUCAN MARIA, clasa a IX-a, Colegiul Național „Dragoș Vodă“, Câmpulung Moldovenesc, Suceava
Premiile la secțiunea a IV-a - Subsecțiunea POEZIE - clasele XI - XII cu tema: Când umbra devine glas
PREMIUL I: CONSTANTIN CORINA ANAMARIA, Clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea
PREMIUL al II-lea: STOENESCU ALEXANDRA VALENTINA, Clasa a XI-a, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Alexandria, Teleorman
PREMIUL al III-lea: ANTAL RĂZVAN VLAD FELICIAN, clasa a XI-a, Liceul Particular nr. 1, Bistrița, Neamț
MENȚIUNE: PREDESCU BIANCA, clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”, Slobozia, Ialomița
MENȚIUNE: BROK ERIKA , clasa a XII-a, Colegiul Național „Dr. I. Meșotă“, Brașov
MENȚIUNE: BORZ LARISA MIHAELA, clasa a XI-a, Colegiul Național „Avram Iancu”, Ștei, Bihor
MENȚIUNE: VLAICU ALEXANDRA IONELIA , clasa a XI-a, Colegiul Național ,,Nicolae Bălcescu” /Centrul Județean de Excelență Brăila, Brăila
MENȚIUNE: BONDOC ANA-MARIA, clasa a XI-a, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea, Vâlcea
Premiile la secțiunea a IV-a - Subsecțiunea PROZĂ - clasele XI - XII cu tema: Când umbra devine glas
PREMIUL I: ȚIFUI LARISA, clasa a XI-a, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galați
PREMIUL al II-lea: RUSU RAISA MARIA, clasa a XI-a, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Maramureș
PREMIUL al III-lea: CRAINIC JESSICA SABRINA, clasa a XI-a, Colegiul Național „I.C.Brătianu”, Hațeg, Hunedoara
MENȚIUNE: ISTUDOR DARIA GABRIELA, clasa a XI-a, Colegiul Național „Gheorghe Munteanu-Murgoci”, Brăila
MENȚIUNE: APARASCHIVEI INGRID FLAVIA, clasa a XI-a, Colegiul Economic „Anghel Rugină“, Vaslui
MENȚIUNE: GHEORGHE-MITREA PETRU ALEXIS, clasa a XII-a, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Alexandria, Teleorman
MENȚIUNE: CÎMPEANU IOANA ALEXIA , clasa a XII-a, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Buzău
MENȚIUNE: IMBUZAN LUCA TUDOR, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Petru Maior”, Gherla, Cluj.
Moment liric de înaltă ținută, în deschiderea evenimentului
În deschiderea evenimentului, elevi ai Liceului de Arte “Hariclea Darclée” Brăila, coordonați de prof. Nicoleta Branzia, prof. Daniela Antonescu și prof. Jarcu Zane, vor prezenta un moment liric de înaltă ținută. Pe scenă vor evolua Andrei Dunose, vioară; Adrian Bălan, chitară; Cristian Ciaușu, nai, elevi ai profesorilor îndrumători: Iosif Cojocaru și Marius Șerban.
Mesajul organizatorilor
,,Ars Nova, ediția a XXI-a: două decenii de poezie, proză și curaj literar la Brăila
Brăila a dat lumii o soprană strălucitoare- Hariclea Darclee, a hrănit copilăria lui Panait Istrati și a păstrat, cu dărnicie, ceva din spiritul Levantului cosmopolit care a făcut-o, odinioară, un port al lumii. Nu este, așadar, o întâmplare că tot aici a prins viață, acum douăzeci și unu de ani, un concurs care pune în centrul său cuvântul scris de mâini tinere.
Concursul Național de Creație Literară „Ars Nova”, organizat de Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, a ajuns la ediția a XXI-a, rămânând fidel unei idei. Ideea că literatura nu este doar materie de studiu, ci și formă de viață. Că un elev de clasa a V-a care își așează gândurile într-o pagină face deja parte dintr-o tradiție nobilă. Că vocea unui adolescent merită să fie auzită dincolo de pereții școlii sale. Și Brăila a ascultat. (...)
Textele voastre, dragi participanți au aceeași putere. Nu știți încă cine veți deveni. Dar ceea ce ați scris, este deja o parte din răspuns - un răspuns viu, onest, curajos. Cineva va citi aceste pagini peste ani și va înțelege ceva esențial despre ce a însemnat să fii tânăr, să gândești, să simți, să scrii în această parte a lumii, în acest moment al istoriei.
Deveniți mai departe! Și scrieți tot ce deveniți!”, este mesajul organizatorilor concursului.
,,Mihail Sebastian, fiul Brăilei, a ținut un jurnal. Nu pentru posteritate, nu pentru tipar, nu pentru a fi admirat, ci pentru că altfel nu ar fi știut ce simte. A scris zilnic, meticulos, cu o luciditate care uneori îl durea, pentru că scrisul era singurul instrument prin care reușea să se înțeleagă pe sine și lumea în care a trăit. Jurnalul lui este, în fond, un răspuns continuu la o singură întrebare: cum am devenit cine sunt?
În mod similar, elevii care și-au trimis creațiile la Ediția a XXI-a a Concursului Național Ars Nova au pus, fiecare în felul său, aceeași întrebare. Prin povești și poeme, prin eseuri și confesiuni, prin imagini și metafore, ei au cartografiat, cu ingeniozitate și curaj, teritoriul cel mai greu de explorat: propriul sine în formare”, este mesajul prof. dr. Gheorghe ANTONESCU, vicepreședintele juriului, din editorialul
,,Cum am devenit cine suntem”, publicat în revista Ars Nova, editată cu prilejul evenimentului.
Concursul Național de Creație Literară Ars Nova se adresează elevilor claselor V-XII și cadrelor didactice, și are ca scop stimularea si valorificarea potențialului imaginativ și creator al elevilor în domeniul prozei și al poeziei ca modalități de exprimare originală a sinelui. Iar ca obiective: dezvoltarea competențelor interrelaționale, de lucru în echipă (profesori – elevi; elevi - elevi); aplicarea noțiunilor de teorie literară însușite în școală în texte originale create de elevi (poezie, proză); exersarea competențelor cultural – artistice ale elevilor; dezvoltarea competențelor IT ale elevilor; stimularea competitivității tinerilor scriitori; încurajarea creativității elevilor, ca asumare conștientă și responsabilă a libertății de creație; promovarea culturii brăilene.