• 29 iulie 2026, Adriana BURLACU
Muzeul Brăilei „Carol I” a organizat o nouă activitate educativă în cadrul Clubului de citit în aer liber. Evenimentul a reunit elevi ai clasei I de la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă”, însoțiți de cadrul didactic Daniela Surdu, precum și trei eleve ale Școlii de Artă „Vespasian Lungu”.
Într-un cadru natural, marcat de vreme frumoasă, foșnetul frunzelor și ciripitul păsărilor, copiii au participat la o activitate care a îmbinat lectura cu descoperirea lumii vii. întâlnirea a început cu o sesiune de cunoaștere, urmată de lecturi dedicate viețuitoarelor și mediului înconjurător, menite să le stârnească interesul pentru natură și biodiversitate.
Experiența a continuat cu vizitarea expozițiilor muzeului și vizionarea unui film documentar, activități care au completat informațiile prezentate în timpul lecturii și au dat copiilor ocazia de a înțelege mai bine lumea animalelor și importanța protejării mediului.
Reprezentanții muzeului subliniază că apropierea copiilor de natură încă din primii ani de școală contribuie la dezvoltarea respectului față de mediul înconjurător și la formarea unor comportamente responsabile. Activitățile desfășurate în aer liber stimulează curiozitatea, creativitatea și dorința de explorare, oferind în același timp un mod plăcut de învățare.
Totodată, lectura este considerată un instrument important în educația copiilor, deschizându-le accesul către noi cunoștințe și experiențe. Prin povești și materiale informative dedicate naturii, cei mici învață să înțeleagă echilibrul ecosistemelor și rolul fiecăruia în protejarea patrimoniului natural.
La finalul activității, reprezentanții Muzeului Brăilei „Carol I” au mulțumit tuturor participanților pentru implicare și interes. Organizarea evenimentului a fost asigurată de Elena Buzea, referent în cadrul Serviciului Evidența și Protejarea Patrimoniului – Științele Naturii, și Elena Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Serviciului Relații cu Publicul.
Prin astfel de inițiative, Muzeul Brăilei continuă să promoveze educația prin lectură și contactul direct cu natura, sugerând copiilor experiențe interactive care îmbină cunoașterea, explorarea și dezvoltarea respectului pentru mediul înconjurător.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236