• 7 august 2025, Adriana BURLACU
Începând cu 1 august, românii din categoriile sociale vulnerabile care își câștigă sau își suplimentează veniturile din comercializarea deșeurilor metalice vor fi obligați să plătească un impozit pe venit în valoare de 10%. Măsura face parte din pachetul de austeritate promovat de Guvernul PNL-PSD condus de Ilie Bolojan și a stârnit nemulțumiri în rândul specialiștilor în fiscalitate, care o consideră ineficientă și cu impact financiar redus asupra bugetului.
Pentru mulți dintre săracii județului, vânzarea fierului vechi către centrele de colectare reprezintă o sursă importantă de venit suplimentar, esențială în contextul unor salarii mici și al lipsei altor oportunități economice. Până acum, aceste sume erau scutite de impozitare, însă modificările legislative recente stabilesc că banii obținuți din predarea metalelor feroase, neferoase și aliajelor acestora, considerate deșeuri din patrimoniul personal, vor fi impozitați cu 10%.
Legea nr. 141/2025, articolul II, punctele 4 și 9, respectiv articolul VII, reglementează această nouă obligație fiscală, iar firmele care preiau deșeurile metalice vor calcula și reține impozitul la momentul plății, urmând să vireze diferența netă către persoanele fizice. Totodată, centrele de colectare vor avea obligația să declare și să plătească impozitul către Fisc până la data de 25 a lunii următoare.
Acest demers a fost justificat de autorități prin dorința de a extinde baza de impozitare și de a spori veniturile la bugetul de stat, însă reacțiile din partea specialiștilor în fiscalitate sunt critice. Aceștia atrag atenția că această măsură poate deveni o corvoadă administrativă suplimentară pentru centrele de colectare a deșeurilor, în condițiile în care impactul financiar asupra bugetului va fi, cel mai probabil, redus.
De altfel, un precedent similar există în 2015, când impozitul pe veniturile din vânzarea fierului vechi a fost introdus, dar nu a generat sume importante la buget, de doar 10-15 milioane lei anual. Atunci, centrele de colectare încercau să evite bătăile de cap și formalitățile fiscale, prin omiterea înregistrării veniturilor obținute de la persoane fizice și vânzarea ulterioară către firme mai mari sub alte forme.
Experții susțin că pentru ca impozitarea să fie cu adevărat eficientă, autoritățile fiscale trebuie să dedice resurse considerabile controalelor în aceste centre și să verifice dacă legea este respectată în mod real. În lipsa unui astfel de efort, sumele colectate la buget vor rămâne neglijabile, iar sistemul va funcționa mai degrabă birocratic, fără efecte economice concrete.
În plus, specialiștii subliniază că persoanele fizice care obțin venituri constante din această activitate trebuie să declare aceste venituri ca fiind independente și să achite, pe lângă impozitul pe venit, contribuțiile la asigurările sociale de sănătate (CASS) și, după caz, contribuțiile la pensii. Această obligație fiscală este valabilă pentru cei care practică comercializarea de deșeuri metalice în mod regulat, iar nerespectarea sa poate atrage sancțiuni din partea autorităților.
Criticile față de această măsură vin și din perspectiva socială, mulți considerând că guvernul, în loc să sprijine categoriile vulnerabile, le impune o nouă povară fiscală în condițiile în care acestea deja se confruntă cu dificultăți majore.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236