• 4 octombrie 2024, Adriana BURLACU
În urma administrării mijloacele de probă în dosarul penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic, de către Maricel Mihai din municipiul Brăila, victimă fiind medicul stomatolog Gavril Marina, prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra unui bun imobil proprietatea inculpatului.
Acesta este mesajul transmis printr-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, și în rândurile căruia se mai menționează faptul că ”imobilul este un teren intravilan în suprafață de X mp (în acte) și construcție – locuință pe două niveluri (construcția la sol X mp și desfășurată X mp), situat în municipiul Brăila”. În plus, potrivit aceleiași surse, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietatea inculpatului Maricel Mihai până la concurența valorii probabile a prejudiciilor produse și solicitate de părțile civile.
”Organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Serviciul de Investigații Criminale au fost delegate să pună în executare măsurile asigurătorii, astfel că, azi, 02.10.2024 s-a aplicat sechestru pe imobilul mai sus menționat, fiind evaluat la suma de 538.000 lei”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Rudele doctoriței ucise s-au constituit parte civilă în proces și ar cere daune morale de 1.000.000 euro pentru fiecare, și anume soțul, părinții și fratele doctoriței, acesta fiind de altfel și motivul pentru care procurorii au pus miercuri, 2 octombrie 2024, sechestru asigurător pe casa deținută de inculpatul Mihai Maricel, în care locuiesc acum soția și cei șase copii ai lui.
De subliniat că, în continuare, presupusul asasin al doctoriței stomatolog susține în continuare că nu este vinovat de crimă, cu toate că procurorii au stabil deja că mobilul crimei a fost tâlhăria. Doctoriței ucise i-au fost sustrase cardurile și telefonul mobil, iar acesta, ca și arma crimei, nu au fost găsite. Cu toate acestea, anchetatorii au putut determina semnalul telefonului în casa autorului, după comiterea crimei. În urma cercetărilor, probe ADN ale inculpatului au fost găsite la locul crimei și pe trupul victimei.
Referitor la decizia legată de sechestrul asigurator, avocatul lui Maricel Mihai a declarat că va contesta măsura sechestrului asigurator. La rândul ei, mama inculpatului, Lămâia, susține în continuare că fiul ei este nevinovat și că totul este o înscenare.