Ultimul drum județean nemodernizat, DJ 203R, va fi modernizat pe fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Valoarea proiectului este de 40 milioane de euro.
"Brăila este unul dintre puţinele județe din țară unde infrastructura rutieră a beneficiat de o adevărată infuzie de fonduri, atât de la bugetul local cât și din fonduri naţionale sau europene. Din 2016 şi până în prezent, s-au modernizat și reabilitat peste 570 de kilometri de drum județean din cei 605 km pe care Consiliul Județean îi are în administrare. Odată cu modernizarea acestui drum, putem spune că ne-am atins obiectivul de a reabilita toate drumurile judeţene”, a precizat președintele CJ Brăila,
Francisk lulian Chiriac, astăzi, 12 august, la semnarea contractului,
Drumul strabate 5 localitati: Ulmu, Ciresu, Batogu, lonesti si Liscoteanca si masoara 35 de km.

Proiectul vizează lucrări pentru modernizarea sistemului rutier, reparaţii la podurile și podețele existente, execuţia podurilor/podețelor noi, șanțuri și rigole pentru colectarea apei pluviale, amenajări trotuare laterale, lucrări pentru siguranța și semnalizarea rutieră, amenajare staţii de autobuz și staţii de încărcare mașini electrice în Ulmu, Cireșu și Lișcoteanca.
Valoarea proiectului este de aproximativ 40 de milioane de euro, bani proveniti din fonduri europene, Programul Regional Sud-Est 2021-2027.
Termenul maxim pentru executia lucrarilor prevăzute în cadrul proiectului este de 36 luni.