• 29 martie 2024, Adriana BURLACU
Joi, 28 martie, seara, se pare că o dronă militară s-ar fi prăbușit în Insula Mare a Brăilei, mai exact în apropiere de ferma Filipoiu, între punctul de trecere cu bacul și Frecăței. Zona în care s-a prăbușit drona a fost izolată și acolo se află echipe de jandarmi și polițiști care păzesc zona până la sosirea echipelor speciale de la Ministerul Apărării Naționale, care vor ridica și analiza resturile acesteia.
Colonelul Ștefan Stoian, purtător de cuvânt în cadrul ISU “Dunărea” Brăila a menționat că este vorba despre o dronă prăbușită în Insulă. Prefectul Iulian Timofei i-a convocat pe mai marii de la mai multe instituții locale la sediul Prefecturii Brăila, pentru a se decide care vor fi măsurile luate în continuare. Până la acest incident, Tulcea era singurul județ de la noi din țară pe raza căruia au mai fost descoperite resturi de drone rusești. Vom reveni cu amănunte.