• 13 septembrie 2024, Adriana BURLACU
În urma unor materiale postate pe rețele de socializare cu privire la incendierea și îngroparea de deșeuri, comisarii Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Brăila au decis să ia atitudine și în acest sens a fost efectuat în zonă un control împreună cu reprezentanți ai IPJ Brăila-Biroul AESP. Din păcate, cele sesizate s-au confirmat, pentru că în urma controlului s-a observat faptul că au fost incendiate mai multe deșeuri în incinta unui punct de lucru al unui operator economic de pe raza comunei Frecăței. Prin urmare, s-a decis ca în cauză să se aplice o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor autorizației de mediu în valoare de 50.000 de lei.
”De asemenea, organele de sesizare penală ale Poliției Judiciare din cadrul IPJ Brăila-Biroul AESP au efectuat activități specifice în cadrul dosarului penal cu privire la incendierea de deșeuri. Gestionarea deșeurilor este o problema foarte serioasă pentru noi fiecare dintre noi având o mare responsabilitate în acest sens. Atragem încă o dată atenția ca, potrivit OUG nr. 92/2021 privind gestionarea deșeurilor, abandonarea, îngroparea, incendierea și păstrarea deșeurilor în amplasamente neautorizate sunt interzise”, este mesajul pe care l-au avut de transmis comisarii Gărzii de Mediu Brăila.