×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5563
5.1033
Ziar Braila
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat
Aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie și călătorie fără vize în SUA


• 29 noiembrie 2024


“Două vești excelente pe ziua de azi: aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor din statele membre ale Uniunii Europene (COREPER), șI românii vor călători fără vize în SUA de anul viitor, după ce Departamentul de Stat a confirmat că nivelul ratei de refuz a vizelor SUA pentru români a coborât sub pragul de 3%, ajungând la 2.61%. (sursa: facebook.com/CiolacuMarcel)

De precizat că ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen și cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, vineri, după discuțiile informale de la Budapesta, că decizia oficială a aderării depline a României și Bulgariei la spațiul Schengen urmează să fie luată în Consiliul Uniunii Europene.

„România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. Eliminarea controalelor la frontierele terestre interne este ultimul obstacol. Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor informale de astăzi, la Budapesta. Urmează decizia oficială a Consiliului UE. Să vedem în 2025 cum Schengen devine mai puternic”, a scris Ursula von der Leyen.