• 27 septembrie 2024, Adriana BURLACU
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a remis un comunicat de presă prin care a anunțat că a finalizat acțiunea de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității si protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea în industria metalurgică. Această acțiune face parte din Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii, s-a desfașurat pe parcursul trimestrelor II și III 2024 și a cuprins două etape distinct. Prima, cea de control propriu-zis, a avut loc în perioada aprilie – iulie 2024; șI a doua, de verificare a măsurilor dispuse și consemnate în procesele verbale de control încheiate cu ocazia controalelor efectuate în trimestrul anterior, în perioada august – septembrie 2024.
Acțiunea s-a adresat lucrătorilor care își desfășoară activitatea în unitățile din acest sector de activitate și care sunt supuși unor riscuri deosebite, datorită mediului specific în care își desfășoară activitatea (riscuri de incendiu, explozie și/sau emisii majore de noxe, utilaje cu grad ridicat de uzură fizică și morală, utilaje la care au fost aduse modificări constructive fără ca aceste modificări să facă obiectul unei evaluări a riscurilor pe care aceste modificări le induc în mediul de muncă, riscuri electrice, riscuri mecanice și altele). De asemenea, în aceste unități își desfășoară activitatea, pe bază de contract, întreprinderi din domenii diverse de activitate (mecanic, electric, automatizări, etc.), lucrătorii care efectuează aceste activități fiind astfel supuși unor riscuri suplimentare.
Obiectivele verificărilor au fost diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii din industria metalurgică sau din unitățile precizate anterior; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniile de activitate sus-menționate; eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă în activitățile specifice ale societăților comerciale din domeniile de activitate vizate de acțiune.
În cadrul acestei acțiuni au fost controlați un număr de 3 angajatori, iar in urma neregulilor constatate s-au dispus 8 sancțiuni contravenționale.