• 9 aprilie 2025, Adriana BURLACU
Vineri, 4 aprilie 2025, pe terenul sintetic al Școlii Gimnaziale din Tichilești, s-a desfășurat etapa locală a competiției de oină destinată elevilor de gimnaziu din mediul rural al județului Brăila. Activitatea a avut loc în cadrul Programului Național „Campion în școală”, desfășurat sub egida Ministerului Educației și Cercetării și a Agenției Naționale pentru Sport. Programul urmărește promovarea sportului în rândul elevilor și încurajarea unui stil de viață activ și sănătos, contribuind la dezvoltarea armonioasă a tinerilor prin implicarea lor în activități competiționale organizate.
La competiția de oină au participat echipele a trei școli gimnaziale din județ: Școala Gimnazială Tichilești, coordonată de profesorul Micu Ionuț Dorel, Școala Gimnazială Surdila Greci, având-o drept coordonatoare pe profesoara Coman Tudora Nicoleta, și Școala Gimnazială Râmnicelu, reprezentată de profesorul Marchidanu Marius Cristian. Fiecare dintre echipe a arătat determinare și spirit competitiv, iar meciurile disputate s-au remarcat prin implicarea elevilor, respectarea regulilor și dorința de a învinge într-un mod corect și demn.
Partidele au fost intense și au adus în prim-plan calitățile sportive ale tinerilor jucători. În prima confruntare, echipa din Tichilești a învins echipa din Râmnicelu cu scorul de 6 la 2. Al doilea meci, dintre Surdila Greci și Tichilești, a fost câștigat de elevii din Surdila Greci, cu scorul de 14 la 6. În ultima partidă, echipa din Surdila Greci s-a impus din nou, de această dată în fața celor de la Râmnicelu, scorul final fiind 12 la 2. Pe baza acestor rezultate, clasamentul final a fost stabilit astfel: locul I a revenit Școlii Gimnaziale Surdila Greci, locul al II-lea a fost ocupat de Școala Gimnazială Tichilești, iar locul al III-lea a fost obținut de Școala Gimnazială Râmnicelu.
Echipa câștigătoare, reprezentând Școala Gimnazială Surdila Greci, a fost formată din elevii Răcaru Valentin Andrei, Bîrnă Andrei Florian, Mihai David Andrei, Mihai David Georgian, Caragață Luca-Andrei, Nicolae Alexandru Georgian, Modoran Florin-Ionuț și Gherghina Daniel-Andrei. Aceștia s-au remarcat prin coordonare, tehnică și un spirit de echipă bine sudat, demonstrând că disciplina și pregătirea constantă pot duce la performanță.
Coordonarea generală a competiției a fost asigurată de profesorul Micu Ionuț Dorel. Organizarea la nivel local a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Brăila și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Brăila, în colaborare cu Academia Olimpică Română – Filiala Brăila și Asociația Județeană de Oină Brăila. Această colaborare instituțională a contribuit la desfășurarea în condiții optime a competiției, dar și la promovarea valorilor olimpice în mediul școlar.
Cu ocazia acestui eveniment sportiv a fost organizată și premierea întrecerii de oină la nivel liceal, în cadrul căreia cea mai bună echipă a fost desemnată cea a Liceului Teoretic „George Vâlsan” din Făurei. Astfel, competiția a reunit nu doar elevii din gimnaziu, ci și pe cei din ciclul liceal, demonstrând interesul crescut pentru acest sport tradițional românesc.
Premiile acordate în cadrul competițiilor au fost asigurate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila și au constat în echipamente sportive precum mingi și bastoane de oină, diplome de participare și tricouri inscripționate cu numele programului. Evenimentul sportiv a fost susținut financiar de Agenția Națională pentru Sport și a beneficiat de implicarea activă a partenerilor locali.