×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3838
5.0751
Ziar Braila
Aproape 500 de pachete de țigarete de contrabandă descoperite de jandarmi asupra unui bărbat, în zona Plantelor


• 8 iulie 2025, Adriana BURLACU


Luni, 7 iulie, în jurul orei 18.30, un echipaj de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila a depistat un caz de deținere ilegală de țigarete în zona intersecției dintre Calea Galați și Strada Plantelor. Jandarmii, aflați în misiune de patrulare, au observat comportamentul suspect al unui bărbat, intervenind prompt pentru a verifica situația.

În urma controlului efectuat, s-a constatat că bărbatul, în vârstă de 51 de ani, avea asupra sa nu mai puțin de 492 de pachete de țigarete, aparținând mai multor mărci comerciale. Întrebat despre proveniența bunurilor, acesta nu a putut prezenta niciun document legal care să ateste achiziționarea sau deținerea în condiții conforme cu legea.

Conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, art. 421, alin. 3, lipsa documentelor justificative pentru produse accizabile precum țigaretele constituie contravenție gravă. Astfel, bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 20.000 de lei, iar întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată de autorități.