• 19 septembrie 2024, Adriana BURLACU
Artista Marinela Simiraș vine în fața publicului cu o nouă expoziție personală. Reunite sub genericul "Septembrie", cele 27 de lucrări care alcătuiesc expoziția semnate de plasticiana născută la Brăila pot fi admirate pe simezele Galeriilor de Artă "Nicolae Mantu". Cele mai multe dintre ele înfățișează peisaje și flori, dar sunt și două compoziții în care este prezentă figura umană.
Marinela Simiraș s-a născut pe 17 iunie 1959, la Brăila, dar talentul pentru desen și pictură și-a făcut simțită prezența încă din vremea când urma cursurile Școlii Gimnaziale Nr. 5 din Onești, unde l-a avut profesor pe regretatul pictor Gheorghe Mocanu, întemeietorul Cercului de desen „Ion Diaconescu” din localitate. A mers mai departe și și-a urmat pasiunea, devenind elevă a Liceului de Artă din Bacău unde a studiat desenul și pictura cu plasticianul Gheorghe Velea, unul dintre cei mai importanți peisagiști români, grafica cu soția acestuia, Elena Velea, iar la arte decorative-textile a avut-o profesoară pe Elena Pârlea, artistă care s-a manifestat în pictură, tapiserie și arte decorative. În anul 2019, a absolvit Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Arte, secția Arte Vizuale, specialitatea Pictură. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) din anul 2020. Marinela Simiraș a expus cu regularitate în cadrul Saloanelor Filialei Galați a UAPR, participând în același timp la manifestări de grup, la Focșani, Iași, Brăila, București, Buzău, Botoșani, Tulcea, Veneția - Italia. Lucrări care îi poartă semnătura se regăsesc în colecții particulare din Bacău, București, Galați, Satu Mare, Aachen (Germania), Montreal (Canada), Odawara Kanagawa Ken (Japonia).