×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3806
4.9775
Ziar Braila
Liceeni brăileni, așteptați la Ziua Porților Deschise la Universitatea Ovidius


• 28 martie 2024, Adriana BURLACU


Liceenii brăileni sunt așteptați, alături de colegii lor din județele Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Buzău, Galați, Vrancea să răspundă prezent invitației făcute de Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) care organizează, în perioada 20 martie - 20 mai, o nouă ediție a campaniei de promovare a ofertei educaționale - Zilele Porților Deschise.

În această perioadă, cei aflați în ultimul an de liceu au șansa de a afla mult mai rapid și ușor informații legate de oferta educațională a instituției de învățământ superior, vor cunoaște cadre didactice și vor putea discuta cu studenții Universității.

"Având în vedere succesul de care s-a bucurat ediția din anul precedent a Zilelor Porților Deschise, în care peste 1750 de elevi din mai mult de 40 de licee din întreaga regiune au vizitat, alături de profesorii lor, universitatea noastră, suntem pregătiți să îi întâmpinăm, și în acest an, pe liceenii interesați de oferta educațională a celor 16 facultăți. Tinerii vor avea posibilitatea să ne cunoască și să intre în dialog cu cadre didactice și studenți, care le vor prezenta programele de studii, disciplinele studiate, oportunitățile de a obține burse în străinătate, spațiile de cazare și alături de care vor vizita săli de curs și laboratoare din facultățile pe care își doresc să le urmeze", este mesajul transmis de conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.

Pe această cale, s-a făcut deja anunțul că “pentru sesiunile de admitere din lunile iulie și septembrie 2024, tinerii se vor putea înscrie online, la studii universitare de licență, master sau doctorat, în funcție de rezidență - în calitate de: cetățeni români, UE, SEE, CE; români de pretutindeni; cetățeni internaționali".