×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5563
5.1033
Ziar Braila
De duminică, 31 martie,
România face parte din spațiul Schengen, cu granițele aeriene


• 28 martie 2024, Adriana BURLACU


După cum se știe, de duminică, 31 martie, România va face parte din spațiul Schengen cu granițele aeriene. De acum, românii care călătoresc în statele Schengen nu vor mai trece pe la controlul pașapoartelor pe aeroporturi. În schimb, în cazul deplasărilor către state non-Schengen, atât pentru adulții, cât și pentru minorii români, condițiile rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliției de Frontieră.

Pe această cale, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Cornel Laurian Stoica, a ținut să precizeze că „Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București este unul din cele 17 aeroporturi pe care, începând cu data de 31 martie, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetățenii statelor Schengen. De la această dată controalele la frontierele aeriene și maritime se elimină. Concret, persoanele nu se vor mai opri la filtrele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, urmând să meargă direct către porțile de îmbarcare”.

Este de la sine înțeles că polițiștii de frontieră se vor afla în continuare în aeroporturi și vor face verificări privind persoanele în legătură cu care au unele suspiciuni, “pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale”.

Referitor la minorii care urmează să călătorească peste hotare, deși nu vor mai efectua nici ei controlul de frontieră, însoțitorii acestora trebuie să aibă asupra lor aceleași documente ca și până în prezent. Pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii lor dețin documentele necesare, polițiștii de frontieră vor face verificări aleatorii în incinta aeroportului.