Sănătatea mintală în Romănia reprezintă o problemă socială majoră, afectănd 1 din 5 persoane, o incidență tulburător de mare am zice. Afecțiunile includ o gamă complexă de tulburări de conduită, anxietate, depresie etc. și se pot manifesta la toate categoriile de indivizi ai societății în care trăim. Fenomenul este mai îngrijorător datorită faptului că Ministerul Sănătății din țara noastră se confruntă cu lipsa unui departament dedicat prevenției bolilor mintale.

Din păcate, afecțiunile psihice au devenit o cauză majoră de morbiditate, depășind în anumite estimări bolile cardiovasculare și cancerul. În prezent în Romănia, aproximativ 22000 de copii și adolescenți sunt diagnosticați cu o boală mintală, cele mai frecvente fiind tulburările de comportament (24,19%), ADHD (22,65%), anxietatea (19,23%) și autismul (14,47%).

Rețeaua de asistență socială pentru acest segment populațional se confruntă cu insuficiență numerică și o pregătire precară a personalului care are responsabilitatea reabilitării și incluziunii sociale a persoanelor cu astfel de diagnostice. Responsabilitățile sunt gestionate, pe măsura posibilităților, de către Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog (SNSMLA) o instituție care se confruntă cu provocări structurale și de finanțare.

Se simte astfel nevoia existenței unei rețele naționale a profesioniștilor pentru a facilita transferul de cunoștințe experiențiale și parteneriatele în domeniu cu sprijinul autorităților de sănătate publică și al Asociației de Psihiatrie Socială din Romănia ținănd seama că în prezent cel puțin 250.000 de romăni suferă de boli psihiatrice grave.

Domeniul psihiatric în Romănia încă se află într-un proces de reformă pentru a atinge standardele solicitate de U.E. Puținele programe pentru formarea specialiștilor în direcția psihiatriei sociale și a incluziunii sociale sunt insuficiente, neexistănd nicio formă autorizată de pregătire în domeniul specific psihiatriei sociale. Chiar și atunci cănd profesioniștii dețin cunoștințe teoretice reclamă limitări serioase în transpunerea acestora în practică la nivel procedural.

De asemenea, la nivelul familiilor și al comunității se simte insuficienta informare și educare, responsa-bilizarea inadecvată, sănătatea precară a membrilor familiei, conflicte intrafamiliale cu izolare și abandon în instituții ale persoanelor cu nevoi speciale.

Speranța pentru viitor se întrevede prin stabilirea de noi parteneriate la nivel național și internațional și prin asigurarea cooperării între ONG-uri și instituțiile statului care vor crește șansele obținerii de fonduri pentru derularea de noi proiecte în domeniu.

Sănătatea generațiilor viitoare, depinde de acțiunile și deciziile luate în prezent de către factorii implicați în sensul respectului pentru viață și calitatea ei.