• 2 octombrie 2024, Adriana BURLACU
Pentru că au existat multe discuții legate de modul de soluționare a trecerilor la pensie pentru limită de vârstă, conform Legii nr. 360/2023, în situația pensiilor de invaliditate și anticipate/anticipate parțiale stabilite potrivit legislației anterioare, oficialii din cadrul Casei Naționale de Pensii au decis să vină în fața celor aflați în această situație cu unele clarificări. În primul rând, trebuie să se știe că potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculează.
Reprezentanții Casei Naționale de Pensii mai adaugă faptul că, la data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prevăzute de prezenta lege, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea perioadelor asimilate și a stagiilor de cotizare realizate și nevalorificate la stabilirea pensiei. Potrivit prevederilor prevăzute de legea actuală, “la data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă stabilită în condițiile prezentei legi, cu valorificarea eventualelor perioade de stagiu de cotizare realizat, conform legii, pe durata pensionării de invaliditate, precum și a perioadelor prevăzute la art.61 alin.(2).”
De asemenea, „începând cu data de 1 septembrie 2024, condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă sunt reglementate la Secțiunea 1, art. 46-57 din Legea nr. 360/2023. Ca urmare, pensiile anticipate parțiale și pensiile anticipate, devenite pensii anticipate în sensul noii legi, precum și pensiile de invaliditate, devenite pensii de invaliditate în sensul noii legi, pot fi transformate, din oficiu, în pensii pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstelor standard de pensionare reduse. Toate acestea în situația în care sunt îndeplinite condițiile referitoare la realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, respectiv, depășirea acestuia cu cel puțin cinci ani de stagiu de cotizare, după caz”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de CNPP.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236