• 16 aprilie 2024, Adriana BURLACU
Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” vă invită vineri, 19 aprilie, începând cu ora 18.00, în Sala de spectacole, la Serata Muzicală organizată special “In Memoriam - Ioana Maria Lupașcu”, în care vor fi omagiate talentul, dar și viața artistică și personalitatea pianistei Ioana Maria Lupașcu - o artistă desăvârșită, pe care ziarele internaționale, au numit-o “pianista & ricca di virtuosita” (plină de virtuozitate). Cu tehnica ei deosebită, Ioana a fost cea care a dat numele Concursului de Pian “VIRTUOZII”, de la Brăila. Vineri seara, vom avea parte de muzică, alocuțiuni și proiecții video, într-un eveniment plin de emoție și recunoștință. Ioana Maria Lupașcu era unul dintre acele ființe rare, cu talent unic, înțelepciune, curaj, frumusețe, judecată dreaptă, bucurie de viață și copii - un om frumos! Prietena ei, Daniela Nane, într-o declarație publică, spunea: „Există pe lume ființe în care Dumnezeu a pus din plin calități și virtuți, pentru a face din ele cadou divin oamenilor. Ioana Maria Lupașcu este una dintre aceste ființe rare.”
Organizatorii evenimentelor sunt Consiliului Județean Brăila prin Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila și Primăria Municipiului Brăila.
Evenimentul derulat sub genericul “Serată Muzicală - In Memoriam Ioana Maria Lupașcu” va avea loc cu prilejul organizării celei de-a XV-a ediții a Concursului Național de Pian “VIRTUOZII”, în perioada 19-20 aprilie 2024.
Acest concurs se dorește o modalitate de încurajare și stimulare a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani care studiază pianul în cadrul școlilor populare de arte, palatelor copiilor, liceelor de artă și care au atins un nivel mediu și bun din punct de vedere profesional.
Ediția anterioară a concursului, din anul 2023, desfășurată tot în format fizic, s-a bucurat de participarea a 100 de concurenți proveniți din: Brăila, București, Buzău, Călărași, Constanța, Focșani, Galați, Iași, Târgoviște și Tecuci.
“Și în acest an, continuăm organizarea în cadrul Concursului și a secțiunii „Duo pianistic – patru mâini”. Juriul este compus din personalități ale vieții muzicale românești, profesori din licee de specialitate și din școli populare de artă. Pentru a întări relațiile de colaborare inter-țări, la această ediție a Concursului pot participa, în condițiile prezentului Regulament, și concurenți din Republica Moldova”, este mesajul organizatorilor.