• 25 august 2026, Adriana BURLACU
Elevii și copiii de grădiniță revin la cursuri luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă activitățile didactice debutează pe 7 septembrie. Pentru majoritatea elevilor, anul școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri și se va încheia vineri, 18 iunie 2027.
Primul modul de cursuri se desfășoară între 7 septembrie și 23 octombrie 2026. Prima vacanță este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie, iar elevii vor reveni în sălile de clasă luni, 2 noiembrie.
O zi liberă este prevăzută și în prima parte a anului școlar. Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se vor organiza cursuri, conform structurii oficiale a anului școlar.
Anul școlar este împărțit în cinci module de cursuri, separate de perioade de vacanță. După vacanța de toamnă, modulul al doilea va avea loc între 2 noiembrie și 22 decembrie 2026. Vacanța de iarnă începe pe 23 decembrie și se încheie pe 10 ianuarie 2027.
Cursurile sunt reluate pe 11 ianuarie 2027, pentru modulul al treilea. Perioada acestuia diferă în funcție de județ, deoarece vacanța mobilă din februarie, cunoscută drept „vacanța de schi”, este stabilită de inspectoratele școlare. Aceasta va avea o săptămână, în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027. În funcție de decizia luată la nivel județean, cursurile se pot încheia pe 12, 19 sau 26 februarie și se pot relua pe 22 februarie, 1 martie sau 8 martie.
Modulul al patrulea se va desfășura până la 23 aprilie 2027, urmat de vacanța de primăvară, programată între 24 aprilie și 4 mai. Ultimul modul de cursuri începe pe 5 mai și se încheie pe 18 iunie 2027 pentru majoritatea elevilor. Vacanța de vară va începe pe 19 iunie.
Există însă și excepții de la această dată. Elevii claselor a XII-a zi și a XIII-a seral și cu frecvență redusă vor termina cursurile pe 4 iunie 2027, în timp ce elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 11 iunie. Pentru elevii din clasele liceale de la filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale menționate, precum și pentru cei din învățământul profesional, cursurile se vor încheia pe 25 iunie 2027.
În noul an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor fi organizate în continuare. Cele două programe trebuie desfășurate între 7 septembrie 2026 și 23 aprilie 2027, fiecare pe parcursul a cinci zile consecutive de cursuri, în perioade diferite. Data exactă va fi stabilită de fiecare unitate de învățământ.
O schimbare importantă îi vizează pe elevii care intră în clasa a IX-a. Aceștia sunt prima generație care va studia după noile programe școlare pentru liceu. Manualele aferente noilor programe nu vor fi, însă, disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Variantele digitale ar putea fi disponibile în jurul datei de 7 septembrie, iar manualele tipărite ar putea ajunge în școli începând din octombrie, în funcție de derularea procedurilor și eventualele contestații.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236