• 3 iunie 2025, Adriana BURLACU
Pe final de mai, la Brașov, s-a desfășurat Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Țara Bârsei”, ajunsă la ediția a XXIII-a, organizată de Muzeul „Casa Mureșenilor”. Evenimentul, de tradiție în peisajul cultural și istoric al României, a reunit cercetători, istorici și profesori universitari din întreaga țară, fiind structurat în jurul a două teme majore: „Cultură și civilizație – secolele XVIII–XX” și „Istoria la feminin”.
În cadrul acestei sesiuni științifice, conf. univ. dr. Zamfir Bălan, cercetător la Muzeul Brăilei „Carol I”, a susținut comunicarea intitulată „Mihail Sebastian, un scriitor la răscrucea istoriei (1907–1945)”, o analiză profundă a parcursului intelectual și biografic al scriitorului brăilean, în contextul convulsiilor politice și sociale ale primei jumătăți a secolului XX.
Prezentarea a subliniat complexitatea personalității lui Mihail Sebastian – scriitor, jurnalist, dramaturg și avocat – prins între marile frământări ale epocii: ascensiunea extremismului, antisemitismul, războiul și căutarea unei identități culturale și umane într-o perioadă marcată de incertitudine. Comunicarea a adus în discuție atât aspecte inedite din jurnalul autorului, cât și perspective actuale asupra operei sale, în lumina noilor direcții de cercetare.
Prezența cercetătorului brăilean la acest prestigios eveniment național reconfirmă implicarea activă a Muzeului Brăilei „Carol I” în circuitul academic și științific național, promovând istoria locală și națională prin teme relevante și abordări moderne.