×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5516
4.9774
Ziar Braila
Acțiuni comune polițiști și jandarmi, pentru menținerea siguranței publice


• 27 martie 2024, Adriana BURLACU


Duminică, 24 martie, de la ora 5 după-amiaza și până la 1 noaptea, mai mulți polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca și Poliției Orașului Făurei, cărora li s-au alăturat echipe de jandarmi din cadrul I.J.J. Brăila și ai Grupării Mobile de Jandarmi Constanța au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență în mediul stradal și pentru verificarea în trafic a autovehiculelor și depistarea persoanelor ce conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

În acest interval orar oamenii legii au legitimat 123 de persoane, controlate 90 de vehicule și testați 32 de șoferi cu aparatele din dotare. Printre alte nereguli constate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au depistat în incinta unei societăți comerciale din comuna Șuțești un tânăr ce avea asupra sa un briceag. Acesta a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

De asemenea, de controlul echipelor alcătuite din polițiști și jandarmi nu au scăpat nici societățile comerciale, precum stații PECO, săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar și în urma celor constatate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare de 27.540 de lei. Ca măsură complementară polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunilor au fost mai fost verificați paznicii și ATM-urile de pe raza de competență.


Zile pline pentru polițiștii brăileni

Polițiștii brăileni acționează, permanent, în atât municipiu cât și județ, prevenirea factorilor care pot pune în pericol siguranța celor nevinovați.

De exemplu, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii brăileni au desfășurat 22 de acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Aceste acțiuni au avut drept scop identificarea și abordarea în mod eficient a oricărei potențiale amenințări la siguranța semenilor. S-a intervenit la 48 de evenimente, iar 43 dintre acestea au fost prin apel SNUAU 112.

Cu acest prilej, au fost verificate mai multe societăți comerciale - centre comerciale, stații PECO, săli de joicuri de noroc, societăți tip cafe-bar etc., legitimate 300 de persoane, controlate 186 de vehicule, iar 65 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest și drugtest. Evident, nu toate au fost în regulă, așa că oamenii legii au aplicat 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 49.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 8 permise de conducere și au ridicat 14 certificate de înmatriculare.


Nerespectarea locurilor de parcare a persoanelor cu dizabilități

Ca urmare a multor nemulțumiri legate de locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, respectiv ocuparea abuzivă a acestora, pe 22 martie, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroului Rutier au efectuat o acțiune pe raza municipiului în acest sens. Au fost legitimate 32 de persoane, controlate 26 de vehicule și mai ales aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.990 de lei.

Dintre sancțiunile aplicate, 15 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006, în valoare de 2.000 de lei, în timp ce restul de trei au fost aplicate conform O.U.G. nr. 195/2002, în valoare de 990 de lei.

Acțiunea a avut drept scop conștientizarea de către cetățeni a importanței locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.