Evenimentele s-au derulat în zilele de 19 și 20 august 2023, iar Primarul PSD al Comunei Mircea Vodă, Ion Ionescu, a pregătit și în acest an, de Zilele Comunei, un program variat și atractiv pentru localnici, cu divertisment și voie bună, dar și de promovare a culturii și istoriei acestor locuri.
Manifestările au avut loc în Parcul Central al Comunei Mircea Vodă și la Căminul Cultural din localitate.
Manifestările au debutat cu o slujbă de Te Deum săvârșită, în prezența Primarului Ion Ionescu și a Viceprimarului Romică Popa, de preot Nicu Balaban și preot Ciprian Daniel Gache ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra locuitorilor Comunei Mircea Vodă și asupra tuturor românilor, încheiată cu urarea de “La Mulți Ani” tuturor mircenilor de Zilele Comunei.Cuvântul Primarului Ion Ionescu la deschiderea festivităților
Stimați invitați,
dragi locuitori ai acestor frumoase locuri, bine ați venit la sărbătoarea comunei noastre, care poartă numele marelui voievod Mircea Vodă, iar anul acesta sărbătoarea este cu atât mai mare având în vedere împlinirea a 100 de ani de atestare documentară și ridicare a localității la rang de comună. Vă anunț cu bucurie că astăzi, cu ocazia centenarului, a fost lansată prima monografie publicată sub forma unei cărți, un document întocmit de cei de azi pentru cei de mâine, menit să umple un gol resimțit în viața spirituală a localității noastre. Această monografie reprezintă o privire retrospectivă asupra istoriei comunei noastre, dar este și un îndemn la introspecție, întrebându-ne cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.
Festivitatea aniversară se desfășoară pe parcursul a două zile și vom avea parte de activități culturale și sportive ale copiilor și tinerilor din comunitatea noastră și din alte comunități, precum și de spectacole cu artiști îndrăgiți.
Printre altele, la inițiativa Consiliului Local și a Primăriei Mircea Vodă, tot astăzi vom serba cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, aceștia simbolizând temelia comunității noastre, liantul dintre trecut și viitor adevărate modele pentru noi și generațiile viitoare.
La ceas aniversar, am prilejul să vă adresez tuturor urări de sănătate, de prosperitate, să aveți parte de distracție și bună dispoziție în toate zilele, iar această sărbătoare să încununeze coeziunea și armonia comunității noastre.
La mulți ani tuturor mircenilor oriunde s-ar afla, La mulți ani tuturor celor prezenți la această sărbătoare!Au fost sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, ca simbol al temeliei comunității, liantul dintre trecut și viitor și adevărate modele pentru generațiile viitoare
A fost un moment emoționant, de mare încărcare sufletească și de apropiere între oameni. Primarul Ion Ionescu împreună cu viceprimarul Romică Popa au intrat printre spectatorii prezenți la festivități și au înmânat cuplurilor sărbătorite Diplome de Onoare și frumoase buchete de flori. Cu îmbrățisări și strângeri de mână, cu urări de “La mulți ani!” și... foarte multă empatie.
Iar imaginile alăturate vorbesc de la sine.
Promovarea culturii și a sportului local, o constantă preocupare a autorităților mircene
În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Comunei Mircea Vodă, în spiritul continuu al autorităților de promovare a culturii locale, au fost prezente și au încântat spectatorii cu evoluția lor ansamblurile folclorice „Vulturașul” - Mircea Vodă, Corul „Nectar” – Viziru, “Hora Măxinenilor” – Măxineni, „Mușețeanca” – Însurăței, „Mugurașii” – Șuțești, „Hora”– Ianca.
Voia bună și antrenul, la maxim
La marea sărbătoare a mircenilor, pe scena din parc, au ținut la maxim voia bună și antrenul, cunoscuții și îndrăgiții interpreți: Irina Loghin, Nicu Paleru, Angela Rusu, RO-Mania, Carmen Rădulescu, Lavinia Pîrva, Alexandra Bleaje, Daniela Condurache, Liviu Puștiu, Oana Radu.
Iar, duminică, 20 august, la finalul manifestării, mircenii au putut admira un spectaculos foc de artificii.
Fotoreportaj realizat de Marius DINCĂ