×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5658
4.9769
Ziar Braila
Jandarmii salvatori, recompensați


• 4 februarie 2025, Adriana BURLACU


Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a decis că fapta echipajului care a ajutat vatmanul unui tramvai să oprească în siguranță vehiculul nu trebuie lăsată la capitolul “și altele”, cu trebuie să fie recompensată.

Prin urmare, plt. maj. Badin Ionuț a fost avansat la excepțional, prin ordinul inspectorului șef al IJJ Brăila, colonel Nicolae Iulian Albăceanu, la gradul de plutonier adjutant. Este vorba despre jandarmul care împreună cu vatmanul a reușit să deschidă ușa tramvaiului. Totodată, în cadrul ceremoniei au fost premiați cu diplomă de merit plt. adj. șef Baciu Petrică, șoferul autospecialei de jandarmi, în semn de apreciere pentru acte exemplare de curaj și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Acesta nu a putut fi avansat la alt grad pentru că gradul pe care îl are în prezent este cel mai mare în rândul subofițerilor. Tot cu diplomă de merit a fost recompensat și sg. maj. Ștefănucă Cosmin, care are doar o lună de când face parte din rândul jandarmilor din cadrul IJJ Brăila.

Reamintim faptul că joi după-amiaza, un tramvai cu călători a pornit de pe loc, cu ușile blocate, după ce vatmanul a coborât, ca să schimbe macazul. În apropiere de acesta se afla și un echipaj de jandarmi, care a observat cum tramvaiul a început să se deplaseze fără vatman la comandă. Echipajul de jandarmi a acționat rapid, poziționând autospeciala în fața tramvaiului și utilizând semnalele luminoase pentru a atenționa ceilalți participanți la trafic. De asemenea, șeful echipajului de jandarmi a coborât din mașină și a intervenit pentru a ajuta vatmanul să deschidă ușile. Toate acestea s-au întâmplat în timp ce tramvaiul se deplasa și pe tot parcursul distanței dintre stații, jandarmul, împreună cu vatmanul, au mers pe lângă tramvai, încercând în tot acest timp să deschidă ușile. După mai multe încercări, au reușit să le deblocheze, iar vatmanul a preluat controlul tramvaiului.