×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.3573
5.0545
Ziar Braila
Structura anului școlar 2024 – 2025


• 17 iunie 2024, Adriana BURLACU


Au mai rămas doar câteva zile din acest an școlar, iar elevii de-abia așteaptă să intre în binemeritata vacanță de vară. Este vorba de cei care nu sunt în anii terminali de gimnaziu sau de liceu, care au încheiat deja cursurile și pentru care urmează o perioadă plină de emoții cu Evaluare Națională, admitere la liceu și examen de Bacalaureat.

De asemenea, pentru clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024.

Vacanța de vară durează 11 săptămâni, iar elevii vor reveni în bănci de la 9 septembrie. Anul școlar 2024-2025 va avea 36 de săptămâni de cursuri. Cu toate acestea, pentru elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar va avea 34 de saptamâni de cursuri și se va încheia la data de 6 iunie 2025. Pentru elevii din ultima clasă de gimnaziu anul școlar se va întinde pe o perioadă de 35 de săptămâni de cursuri și se va încheia la data de 13 iunie 2025. În schimb, pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor menționate mai sus sus și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar va avea o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se va încheia la data de 27 iunie 2025.

Primul modul de școală va începe de de luni, 9 septembrie 2024 și va dura până vineri, 25 octombrie 2024, fiind urmat de vacanța de toamnă - de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024. Modulul 2 durează de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024, urmat la rândul lui de vacanța de iarnă - de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025. Cel de-al treilea modul este cuprins între miercuri, 8 ianuarie 2025 - vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia Inspectoratelor Școlare județene/al municipiului București. Urmează o nouă vacanță de o săptămână, la decizia Inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie - 2 martie 2025. Modulul 4 se întinde de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia Inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025, urmat de vacanța de primăvară - de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025. Ultimul modul, cel cu numărul 5, durează de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025. Vacanța de vară începe de sâmbătă, 21 iunie 2025 și se va încheia duminică, 7 septembrie 2025

Programul național „Școala altfel” și programul „Săptămâna verde” se va desfășura în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Planificarea acestora rămâne la decizia unităților de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.