• 21 august 2024, Adriana BURLACU
Începerea școlii este momentul în care părinții scot din buzunar sume serioase pentru a se asigura că preșcolarul sau elevul are măcar un minim necesar pentru a avea un ghiozdan echipat. Pregătirile încep, de regulă, cam cu o lună înainte, dar mai sunt și părinți care, din dorința de a nu cheltui prea mult într-o perioadă scurtă, au ales să cumpere multe din timp.
Dacă există sau nu o uniformă școlară, totul depinde de fiecare unitate de învățământ, cert este că nu este una gratuită. În afară de acestea, mai este nevoie de câteva tricouri, pantaloni, dar și încălțăminte. Un trening poate ajunge chiar și la 300 de lei sau mai mult, încălțămintea pentru orele de sport trece uneori de 50 – 200 de lei, iar tricourile încep de la 30 de lei.
În cazul în care este nevoie de un ghiozdan nou, avem de a face cu o nouă cheltuială, dar cert este că vorbim de prețuri între 50 de lei și 500 de lei, uneori chiar și mai mult, depinde de brandul producătorului.
Cât despre rechizite, pentru un set complet de la caiete, până la acuarele trebuie alocată o sumă de minim 150 lei, în cazul celor mai ieftine.
La final, atunci când încerci să faci un calcul, observi că pregătirile pentru școală te fac să scoți din buzunar în jur de 1000 de lei pentru un singur copil. Dar ce te faci atunci când sunt mai mulți frați, iar în cel mai bun caz, părinții sunt plătiți cu salariul minim pe economie?