• 27 ianuarie 2025, Adriana BURLACU
Sâmbătă, 25 ianuarie, în jurul orei 03:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 legat de faptul că pe Bulevardul Dorobanților a avut loc un accident rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii brăileni au trecut la stabilirea faptelor care au dus la producerea accidentului. Din primele cercetări a reieșit că, un tânăr de 30 de ani din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Dianei ar fi pierdut controlul volanului, ar fi pătruns pe contrasens și a lovit patru autovehicule parcate, după care a lovit peretele unui imobil.
Impactul a fost destul de puternic, iar în urma acestuia a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a doi pasageri, o tânără de 18 ani și un tânăr de 25 de ani, ambii din Brăila, care a fost necesar să fie transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul autoturismului a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest și drugtest cât și recoltarea de mostre biologice la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236