Azi, mai mult ca niciodată, individualismul e la modă. Că „tu ești suficient” și „fii propriul tău univers” au devenit lozinci ale independenței supreme. Dar, de fapt, omul nu s-a născut singur — nici biologic, nici spiritual. Privim spre alegeri politice și vedem dezbinare, ură, ranchiună. Familii rupte, prietenii sfârtecate pentru o idee, o culoare, un candidat.

Dar ceea ce uităm este că nici măcar cel mai prețios lucru pe care îl avem nu valorează nimic... dacă nu este văzut, împărtășit sau recunoscut de altcineva.

Ne cumpărăm o bijuterie. E pentru noi? Da. Dar în adâncul nostru, știm că o purtăm și pentru cineva care o va admira.

Ne luăm o mașină nouă. O conducem pentru noi? Desigur. Dar parcă așteptăm acel „Să o stăpânești sănătos!”.

Ne îmbrăcăm frumos. O facem pentru încredere de sine? Da. Dar acel compliment neașteptat de pe holul biroului ne insenineaza ziua.

Tot ce suntem se leagă, inevitabil, de celălalt. Pentru că fără oglinda celuilalt, nu ne putem vedea pe noi înșine complet.

Fiecare om este o lumină pentru alt om
Pentru a străluci, ai nevoie de lumină. Și lumina vine adesea din cel de lângă tine. Fiecare zâmbet pe care îl primim, fiecare vorbă bună, fiecare mână întinsă — sunt raze care ne încălzesc sufletul.
Când alegem ura în locul empatiei, pierdem această lumină.
Când ne separăm în tabere, pierdem din umanitatea noastră comună.
Când nu mai avem timp sa ascultăm, nu mai strălucim.

Nu avem voie să uităm
Că nicio victorie politică nu valorează cât liniștea dintr-o familie.
Că nicio idee nu e mai importantă decât omul de lângă tine.
Că nicio diferență de opinie nu justifică ură, rușine, dispreț.

Concluzie
Omul de lângă tine este o parte din tine. Oglinda ta. Farul tău.Fără el, ești o bijuterie în întuneric. Strălucitoare, poate… dar invizibilă. Fără cel de lângă tine, “totul” nu mai “valoreaza” nimic.