• 21 iulie 2025, Gabriela DELEANU
Duminică dimineață, polițiștii de la Investigații Criminale au reținut un adolescent de 14 ani, Gabriel, principalul suspect în cazul crimei petrecute sâmbătă, în apropierea Gării Fluviale din Brăila.
În jurul orei 11:30, Gabriel l-ar fi înjunghiat mortal pe Cătălin Daniel, în vârstă de 31 de ani, iubitul surorii sale. Incidentul s-a produs în plină zi, pe stradă, sub privirile trecătorilor. Victima a fost lovită cu un cuțit în spate și s-a prăbușit. Deși a fost transportată de urgență la spital, medicii nu au reușit să o salveze.
După comiterea faptei, minorul a fugit, dar a fost prins în mai puțin de 24 de ore, într-un autobuz. A fost reținut pentru 24 de ore de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, sub acuzația de omor.
Luni (n.r. 21 iulie 2025), va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Ancheta continuă Surse judiciare indică faptul că anchetatorii iau în calcul mai multe piste, inclusiv posibilitatea ca Gabriel să fi fost instigat sau ajutat în comiterea faptei.
Acest caz tragic ridică întrebări grave despre violența juvenilă, mediul familial și accesul la sprijin psihologic. Comunitatea locală este zguduită, iar autoritățile sunt chemate să intensifice măsurile de prevenție și educație.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236