• 7 ianuarie 2025, Adriana BURLACU
Profesorii diriginți au termen limită ziua de miercuri, 15 ianuarie, data până la care trebuie să alcătuiască listele cu elevii de clasa a V-a care vor beneficia de burse de merit și reziliență. În cazul acestora, conform Ordinului Ministerului Educației (OME) 5.518/2024, bursele se acordă pe baza mediei notelor din primele două module de cursuri din anul școlar 2024-2025. Pentru bursele de merit acordate elevilor de clasa a V-a, media notelor din cele două module trebuie să fie cel puțin 9,50. Toți elevii care îndeplinesc acest criteriu vor fi incluși pe listă, chiar dacă depășesc procentul minim de 30% din efectivul clasei.
Pentru a primi bursele de reziliență, elevii trebuie să aibă media notelor din cele două module cel puțin 7,00, iar aceste stimulente financiare se acordă în ordine descrescătoare a mediilor, până la atingerea procentului minim de 30% din elevii clasei, după ce sunt luați în considerare bursierii de merit. Acest lucru înseamnă că, în funcție de nivelul de performanță din fiecare clasă, pot exista clase în care burse de reziliență nu se acordă.
Plata burselor se face în anul școlar 2024-2025 pe data de 20 a lunii, astfel că elevii de clasa a V-a primesc primii bani pe 20 februarie, pentru luna ianuarie.
Trebuie menționat faptul că bursele de excelență, de merit, de reziliență sunt condiționate de absențe în anul școlar 2024-2025. Mai exact, se acordă doar dacă elevul nu are mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună. În caz contrar, se suspendă pentru luna respectivă și banii nu le vor fi plătiți, mai prevăd noile reguli de acordare.
Cuantumul minim al burselor în anul școlar 2024 – 2025 este: bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I; bursa de merit – 450 lei/lună; bursa de reziliență – 300 lei/lună; bursa socială – 300 lei/lună; bursa tehnologică – 300 lei/lună; pentru mamele minore – 700 lei/lună
Calendarul anului școlar 2024-2025 arată că, în afară de lunile martie și mai 2025, în fiecare lună de cursuri există cel puțin o zi de vacanță, iar asta prespune că nu vor fi acordate cuantumurile minime ale acestor burse.