• 23 septembrie 2024, Adriana BURLACU
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 20-21 septembrie, echipe alcătuite din polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat și desfășurat pe raza municipiului Brăila o acțiune pe linia respectării prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor. Cu acest prilej au fost controlate 22 de obiective asigurate cu pază, verificați și instruiți 23 de agenți de securitate, controlate două stații PECO, două săli de jocuri de noroc și verificate două echipaje private de intervenție.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.900 de lei, dintre care 8 conform Legii nr. 333/2003. De asemenea, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei unei societăți de pază pentru lipsa tuturor documentelor din serviciul de pază, lipsa executării controalelor asupra dispozitivului de pază și neasigurarea echipamentului personalului de pază cu uniformă și însemne distinctive. Mai mult, două dintre sancțiunile aplicate în valoare totală de 600 de lei au fost pentru depistarea agenților de pază care au fost găsiți dormind în timp ce trebuiau să fie de fapt vigilenți, în exercitarea serviciului. Cu o sancțiune de 5.000 de lei a fost sancționată o societate de pază pentru instalarea la o sală de jocuri de noroc de sisteme de securitate fără proiect avizat, iar o amendă de 2.000 de lei trebuie achitată de
conducerea unei societăți care asigură servicii de pază pentru neacoperirea tuturor posturilor prevăzute în planul de pază.