• 29 ianuarie 2025, Adriana BURLACU
Filiala Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) a anunțat că au început înscrierile – care se vor încheia pe 2 februarie, la Salonul Național de Plastică Mică. Organizatorii sunt de părere că și în acest an se vor bucura de participarea câtorva sute de artiști plastici profesioniști, membri ai UAP România, cărora li se vor alătura și absolvenți de universități de artă. Sunt așteptate lucrări de pictură, grafică, sculptură, obiect, colaj, arte decorative, fotografie și instalație.
Ediția din acest an a manifestării, ajunsă la cea cu numărul XXVI, va culmina cu un vernisaj va avea loc pe data de 15 martie, ora 12:30, la Galeria de Artă din Piața Traian nr. 2, și va fi deschis publicului brăilean până pe data de 5 mai 2025. Fiecare artist poate participa cu o singură lucrare realizată, preferabil, în ultimii doi ani, lucrare ce nu a mai fost expusă în Brăila, iar dimensiunile lucrărilor (latura mare) să nu depășească 30 cm.
Coordonator al Salonului Național de Plastică Mică este scenograf Gheorghe Mosorescu, președintele Filialei Brăila a UAPR.