×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3756
4.9773
Ziar Braila
Atenție la ambrozie, una dintre cele mai alergenice plante!


• 22 iulie 2024, Adriana BURLACU


Garda de Mediu Brăila a remis un comunicat de presă prin care atrage atenția asupra ambroziei, considerată a fi una dintre cele mai alergenice, dar și una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul țării noastre, fiind extrem de adaptabilă la condițiile pedoclimatice. La noi în țară, ambrozia este răspândită în aproape toate zonele (cu excepția zonei dealurilor înalte și a zonei montane), preferând solurile nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline. Crește spontan pe terenurile lăsate pârloagă, în principal de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute, dar și în grădini și parcuri neîngrijite, pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, în culturile de cereale și de florea-soarelui, producând pagube semnificative de recoltă.

Buruiana ambrozia produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. În verile călduroase, cum este și cea actuală, polenul este răspândit de vânt la distanțe foarte mari, cu precădere în zilele secetoase.


Reacții alergice întâlnite

Polenul produs conține multiple fragmente extrem de alergizante si induce o reacție alergică. Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din șocul anafilactic.


Cadrul legal care reglementează regimul ambroziei

Pe această cale, Garda de Mediu amintește și de faptul că există unele prevederi legislative care reglementeaza regimul ambroziei care trebuie cunoscute de către proprietarii/ deținătorii/ administratorii/ beneficiarii de terenuri. Este vorba despre Legea nr. 62/2017 privind combaterea buruienii ambrozia, modificata prin Legea nr. 129/2020 si Hotarirea nr. 707/2018, modificata prin Hotararea nr. 17/2021 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2017 modificate.


Cine trebuie să distrugă buruiana ambrozia

În conformitate cu prevederile art. 1 alineatelor (1) – (3) din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, distrugerea acestei buruieni se face de către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții, unde au fost identificate focare de infestare. Aceștia au obligația ca, după distrugerea buruienii, să informeze în scris autoritatea administrației publice locale pe raza căruia se află terenul infestat, în vederea verificării aplicării lucrărilor de combatere.


Când trebuie să fie distrusă buruiana

Buruiana ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an. În cazul reapariției focarelor de infestare se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă a anului, evitându-se astfel apariția inflorescențelor.


Cum poate fi combătută/distrusă buruiana ambrozia

În cele mai multe cazuri buruiana este răspândită și ocupă spații/vetre compacte. Ca urmare, cele mai bune rezultate se pot obține prin cosirea manuală a acestor vetre sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe alineamentele căilor ferate, a drumurilor și pe marginea parcelelor. Atunci când buruiana este răspândită în interiorul tarlalelor/solelor agricole, în special în interiorul unor crovuri, stufărișuri, denivelări etc., distrugerea se poate face prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice. Când buruiana este răspândită pe suprafețe mai mari se pot aplica erbicide, după caz, începând de primăvara devreme când buruiana are 10 - 15 cm și poate fi recunoscută cu ușurință. în vederea stabilirii tipului de erbicid și a dozei, proprietarii/deținătorii/administratorii de terenuri pot apela la specialiștii direcțiilor pentru agricultură județene pentru a primi informații detaliate sau, după caz,la specialiști din cadrul primăriilor. în cazul existenței unor focare izolate, buruiana poate fi smulsă relativ ușor folosind mănuși de protecție pentru evitarea iritațiilor, distrusă cu sapa sau prin secerare.

Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafața solului în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distruge doar tulpina principală, iar restul ramificațiilor se dezvoltă, înfloresc și produc în continuare polen și chiar semințe, îmbogățind astfel rezerva de semințe din sol. Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an, obligatoriu de realizat înaintea fructificării plantei Lucrările de combatere se repetă în fiecare an până la eradicarea completă a buruienii.


Sancțiuni pentru cei care încalcă legea

Nerespectarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 62/2017 privind combaterea buruienii ambrozia, modificata prin Legea nr. 129/2020 de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole constituie contravenție și se sancționează initial cu avertisment de catre autoritățile administrației publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit prin dispoziție a primarului, de către polițiști locali sau de către comisari ai Gărzii Naționale de Mediu.

În perioada 16 iulie - 31 octombrie se efectuează al doilea control asupra terenurilor contravenienților sancționați cu sancțiunea “Avertisment” și dacă se constata că proprietarii terenurilor nu au luat măsuri de îndepărtare a buruienii se aplică amendă contravențională de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.