• 20 octombrie 2025, Gabriela DELEANU
Începând de luni, 27 octombrie, Brăila va beneficia de o nouă creșă cu o capacitate extinsă de 154 de locuri pentru copii cu vârste între 0 și 3 ani. Unitatea este amplasată în zona Viziru – Radu Negru – Buzăului și vine ca răspuns la numeroasele solicitări ale părinților din cartierele aglomerate ale orașului.
Creșa a fost construită cu fonduri europene și dispune de o clădire modernă cu subsol, parter și etaj, întinsă pe o suprafață de peste 1.500 mp. Dotările respectă toate normele legale în vigoare, iar spațiile exterioare includ alei pietonale și auto, zone verzi și un loc de joacă generos de 120 mp.
Primarul Marian Dragomir a declarat că proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de extindere a infrastructurii educaționale timpurii. În acest sens, o nouă creșă urmează să fie construită pe strada Cezar Petrescu, pentru a deservi cartierele Pisc, Brăilița, Vidin și Progresul.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236