×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.3573
5.0545
Ziar Braila
Școli fără autorizație de securitate la incendiu, la început de an școlar


• 7 septembrie 2024, Adriana BURLACU


Dată fiind începerea noului an școlar în mai puțin de o săptămână, inspectorul șef al ISU Dunărea Brăila, colonel Cristian Ion, a venit cu unele precizări legate de autorizația de securitate la incendiu al unităților de învățământ. Datele oferite de acesta arată că la nivelul județului Brăila, dintre cele 369 de clădiri componente ale unităților de învățământ, în 162 de clădiri în care se desfășoară activitate școlară au autorizații de securitate la incendiu (71 în mediu urban și 91 în mediu rural). De asemenea, sunt 51 clădiri în care se desfășoară activitate școlară funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, fiind în diferite etape de investiții, iar în cazul a 156 de clădiri nu fac obiectul autorizării (85 în mediu urban și 71 în mediu rural).

De asemenea, la ora actuală sunt eliberate 32 de avize de securitate la incendiu, iar 19 clădiri sunt neautorizate (8 în mediu urban și 11 în mediu rural).

Tot col. Cristian Ion a mai precizat că, din totalul clădirilor, 55 sunt dotate cu hidranți interiori/exteriori de incendiu, 62 sunt echipate cu instalații și sisteme de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu și 322 au asigurat iluminatul de securitate pentru evacuare.

ISU Dunărea a anunțat că acordă asistență tehnică atât proiectanților, cât și beneficiarilor, șI se fac permanent verificări atât pe timpul controalelor curente cât și pe diferite etape de investiții. În plus, pe timpul controalelor se desfășoară și activități de evacuare a elevilor, pentru ca aceștia să știe cum să reacționeze în cazul unor cutremure sau a altor riscuri.