Delegația federațiilor a depus oficial, în data de 25 iulie 2025, ora 11.00, un material detaliat la Administrația Prezidențială, prin care vor cere respingerea prevederilor care, în opinia lor, riscă să compromită viitorul educației din România.
Cele mai importante trei federații sindicale din învățământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația „Spiru Haret”, la care este afiliat și Sindicatul Învățământ Brăila și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au lansat un apel public către președintele României, Nicușor Dan, solicitându-i să nu promulge legea cunoscută în spațiul public drept „Legea Bolojan”, care prevede majorarea normei didactice, creșterea numărului de elevi în clasă și alte măsuri cu impact negativ asupra sistemului educațional.
Reprezentanții sindicatelor avertizează că, dacă legea va intra în vigoare, efectele vor fi dezastruoase atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi. în sprijinul poziției lor, aceștia invocă o analiză recentă a Institutului de Științe ale Educației, care confirmă îngrijorările exprimate de sindicate.
Liderii de sindicat au afirmat că norma didactică actuală din România este aliniată mediei Uniunii Europene, contrar afirmațiilor ministrului Educației, Daniel David, potrivit căruia România ar avea „cea mai mică normă”. Majorarea propusă ar duce la depășirea acestei medii europene, afectând negativ calitatea predării și echilibrul profesional al cadrelor didactice. De asemenea, creșterea numărului de elevi în clasă va diminua calitatea actului educațional, reducând timpul pe care un profesor îl poate aloca fiecărui elev, într-un context în care deja performanțele elevilor români la evaluările internaționale, precum TIMSS și PIRLS, indică dificultăți majore.
Aglomerarea claselor riscă să accentueze inechitățile din sistem și să ducă la rezultate mai slabe în rândul elevilor, în special în școlile din mediile defavorizate.
„Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!”, este mesajul ferm transmis de cele trei federații sindicale. Liderii acestora consideră că este imperios necesar ca legea să fie retrimisă Parlamentului pentru reexaminare și modificare, înainte de a fi aplicată.
Delegația federațiilor a depus oficial, în data de 25 iulie 2025, ora 11.00, un material detaliat la Administrația Prezidențială, prin care vor cere respingerea prevederilor care, în opinia lor, riscă să compromită viitorul educației din România.
Sindicatele își exprimă speranța că președintele României va asculta vocea celor care cunosc realitățile din teren și va refuza să gireze o lege care, sub pretextul unor ajustări bugetare, pune în pericol însăși calitatea formării noilor generații.