Ziua de 17 iulie 2025 a fost dedicată şi în Parohia ,, Sf. M. Mc. Gheorghe” Scorţaru Vechi, judeţul Brăila, activităţilor de vară din programul eparhial de vacanţă pentru cei mai mici enoriaşi, copiii.
Astfel, 15 copii, însoţiţi de preotul paroh şi un cadru didactic din localitate, au avut parte de o zi de neuitat, petrecută sub semnul rugăciunii, comuniunii și al descoperirii frumuseților vieții de credință.
Ziua a început cu vizita la Mănăstirea ,,Sfîntul Pantelimon” din staţiunea Lacu Sărat, unde copiii s-au bucurat şi de întâlnirea cu un alt grup de copii de la Parohia ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Brăila, o parte din programul zilei fiind petrecut împreună. Participarea la slujba de dimineață oficiată la mănăstire a fost un moment de înălțare sufletească și de întărire duhovnicească pentru toți.
Copiii au vizitat muzeul mănăstirii, adevărată oază de tradiţie şi cultură românească. Maica Iustina a prezentat copiilor exponatele, le-a captat atenţia celor mici şi a reuşit să-i poarte printr-o poveste cu obiceiuri şi tradiţii de Crăciun şi de Paşte, de nuntă şi de botez, la muncile câmpului sau în gospodărie, ba şi printr-o sală de clasă de altădată.
Ziua a continuat cu joc şi veselie în parcul din apropierea mănăstirii, apoi, la ora stabilită, copiii au servit masa pregătită cu drag în bucătăria mănăstirii. Bucuria a fost şi mai mare pentru că, cel mai mic participant la activităţile din această zi, Eduard, o fărâmă de om şi un pachet de energie, şi-a sărbătorit ziua de naştere.
La plecare, vizitatorii au mulţumit gazdelor pentru primirea deosebită şi pentru toată trăirea sufletească din această frumoasă mănăstire brăileană.
De aici, copiii au mers la Grădina Zoologică din Brăila unde au văzut animalele şi au aflat unele amănunte şi curiozităţi din viaţa acestora.
Ultimul popas din această zi a fost la Grădina Publică din municipiul de la Dunăre, unde copiii s-au bucurat de linişte, joacă şi multă voie bună.
Prin astfel de activităţi, sufletele celor mici se deschid mai mult spre Hristos, iar Biserica devine pentru ei un adevărat loc de lumină, căldură și speranță.