• 4 iunie 2026, Adriana BURLACU
Un grav accident rutier s-a produs în seara zilei de 3 iunie, în jurul orei 20:10, pe șoseaua de Centură, după ce polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Potrivit primelor informații furnizate de anchetatori, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Silistraru, conducea un autoturism din direcția DN22 către DN2B, când a intrat în coliziune cu un vehicul care circula în fața sa, pe același sens de mers. La volanul acestuia se afla un tânăr de 26 de ani, iar în mașină se mai aflau o femeie de 26 de ani și un copil în vârstă de 3 ani.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani a pătruns pe sensul opus de circulație, unde s-a izbit frontal de un alt autoturism, condus de un bărbat de 58 de ani.
Din păcate, în urma accidentului, conducătorul auto de 54 de ani și-a pierdut viața. Celelalte persoane implicate au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au efectuat testarea cu aparatul etilotest a șoferilor de 26 și 58 de ani, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs tragedia, în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236