• 9 octombrie 2024, Adriana BURLACU
Se pare că există posibilitatea ca indemnizațiile pentru creșterea copiilor să fie majorate pentru familiile cu mai mult de un copil. Mai exact, o nouă propunere legislativă de dorește să fie aprobată, iar în cadrul acesteia se prevede că indemnizația lunare pentru creșterea copilului ar putea fi majorată cu 25% pentru al doilea copil și cu 35% pentru fiecare dintre următorii copii. Cuantumul maxim al indemnizației lunare ar urma să fie indexată cu aproximativ 6%, se precizează în cadrul acestui proiect legislative, despre care se menționează că are drept scop încurajarea creșterii natalității și să stimuleze familiile tinere să aibă mai mult de un copil.
„Astfel, modificările propuse prevăd o majorare cu 25% a cuantumului indemnizației lunare pentru al doilea copii, iar pentru al treilea copil și următorii, cuantumul indemnizației lunare se majorează cu 35%”, se precizează în textul acestui proiect pentru modificarea art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. În plus, în cadrul acestui proiect se mai menționează și de o actualizare a cuantumul maxim al indemnizației la 9.000 lei, față de 8.500 lei cât este la ora actuală.
Semnatarii proiectului propun intrarea în vigoare a modificărilor începând cu anul următor publicării în Monitorul Oficial, pentru ca resursele financiare necesare să fie cuprinse în legile bugetare anuale. De subliniat însă că pentru a intra în vigoare, acest proiect trebuie adoptat de către Parlament și promulgat de președintele țării. Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.