• 20 mai 2026, Adriana BURLACU
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat alocarea sumei totale de 36.260.033 de lei pentru plata despăgubirilor aferente procesului de expropriere necesar construirii Drumului Expres Brăila–Focșani, una dintre cele mai importante investiții rutiere aflate în dezvoltare în estul României. Fondurile sunt destinate acordării unor despăgubiri considerate juste pentru proprietarii unui număr de 3.299 de imobile aflate pe coridorul de expropriere al viitorului drum expres.
Suprafața totală vizată de aceste exproprieri ajunge la 8.675.223 de metri pătrați și include terenuri agricole, terenuri cu investiții, precum și alte categorii de proprietăți necesare implementării proiectului de infrastructură. Imobilele afectate sunt amplasate pe raza mai multor localități din județele Vrancea și Brăila, traseul urmând să traverseze zone importante pentru conectivitatea regională.
În județul Vrancea, exproprierile vizează localitățile Slobozia Ciorăști, Milcovul, Gologanu, Vulturu și Măicănești. În județul Brăila, terenurile afectate sunt situate pe raza unităților administrativ-teritoriale Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Măxineni, Romanu, Siliștea, Vădeni și Cazasu.
Din totalul celor 3.299 de imobile, 1.412 sunt situate în județul Brăila. Cea mai mare valoare a despăgubirilor este înregistrată în comuna Cazasu, unde 208 imobile intră în procedura de expropriere. Suprafața totală afectată în această localitate este de 1.048.072 de metri pătrați, iar suma destinată despăgubirilor depășește 7,73 milioane de lei.
La nivelul comunei Măxineni vor fi expropriate 188 de imobile, cu o suprafață totală de 409.889 metri pătrați. Proprietarii acestora vor primi despăgubiri în valoare de aproximativ 1,65 milioane de lei. în comuna Romanu sunt vizate 245 de imobile, care însumează 478.483 metri pătrați, valoarea totală a compensațiilor fiind estimată la peste 2,09 milioane de lei.
În Salcia Tudor, autoritățile au identificat 136 de imobile pentru expropriere, cu o suprafață totală de 646.572 metri pătrați și despăgubiri calculate la peste 2,81 milioane de lei. Totodată, în Scorțaru Nou sunt afectate 343 de proprietăți, pe o suprafață de aproape 1,4 milioane de metri pătrați, iar valoarea totală a despăgubirilor depășește 5,62 milioane de lei.
În comuna Siliștea, procesul de expropriere vizează 220 de imobile care însumează peste 1,11 milioane de metri pătrați. Pentru acestea sunt prevăzute despăgubiri în valoare de aproximativ 5,16 milioane de lei. Cea mai redusă valoare a compensațiilor din județul Brăila este înregistrată în comuna Vădeni, unde 70 de imobile, cu o suprafață de 110.589 metri pătrați, vor fi expropriate pentru suma totală de aproape 480.000 de lei.
Drumul Expres Focșani–Brăila reprezintă o investiție strategică pentru dezvoltarea infrastructurii din regiune, având rolul de a conecta principalele axe de transport din estul țării și de a facilita mobilitatea între Moldova și zona Dunării. Contractul pentru proiectarea și execuția acestui obiectiv a fost semnat la data de 31 octombrie 2025.
Câștigătoare a licitației a fost asocierea formată din SA & PE Construct SRL, în calitate de lider, alături de Spedition UMB, Tehnostrade SRL și Arcada Company. Valoarea contractului se ridică la peste 4,29 miliarde de lei, fără TVA.
Viitorul drum expres va avea o lungime totală de 73,5 kilometri și va asigura conexiuni importante între Autostrada Moldovei A7, Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila–Galați și rutele către Tulcea și Constanța.
Durata totală de implementare a proiectului este de 42 de luni, dintre care șase luni sunt rezervate etapei de proiectare, iar 36 de luni lucrărilor de execuție. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile. Proiectul prevede realizarea a 57 de poduri și viaducte, șase noduri rutiere, două parcări și un spațiu de servicii dotat cu benzinărie și zonă destinată alimentației publice.