×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.6014
5.2456
Ziar Braila
Amenzi de peste 21.800 de lei în urma unei acțiuni rutiere la Însurăței


• 14 iulie 2026, Adriana BURLACU


Polițiștii Serviciului Rutier, sprijiniți de colegii din cadrul Poliției Orașului Însurăței, au desfășurat, în data de 12 iulie, între orele 15:00 și 21:00, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere și reducerea riscului rutier pe raza de competență a Poliției Orașului Însurăței.

Controalele au vizat respectarea regulilor de circulație, în contextul producerii unor accidente rutiere grave, iar în urma verificărilor au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.800 de lei.

Din totalul sancțiunilor, 40 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cele mai multe, respectiv 24 de amenzi, au vizat depășirea limitei legale de viteză. O sancțiune a fost aplicată pentru depășire neregulamentară, trei pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor, alte trei pentru neutilizarea centurii de siguranță, iar nouă pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Totodată, polițiștii au aplicat o sancțiune pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

În cadrul acțiunii au fost reținute două permise de conducere. Unul dintre acestea a fost suspendat pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, iar cel de-al doilea în urma constatării unei infracțiuni. De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare din cauza lipsei asigurării obligatorii RCA.

În timpul controalelor, în jurul orei 20:15, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe Drumul Național 21. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Tichilești.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că acesta conducea deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase alcool.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără drept de a conduce, iar cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor și responsabilizarea tuturor participanților la trafic.