×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.4801
5.2088
Ziar Braila
Tragedie cutremurătoare la Brăila
Bărbat mort, în urma unui atac extrem de violent


• 17 mai 2026, Adriana BURLACU


O tragedie cutremurătoare a avut loc sâmbătă, 16 mai, seară, după ce un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani și-a pierdut viața în urma unui atac extrem de violent petrecut pe o stradă din cartierul CălărașI IV.

Potrivit primelor informații victima ar fi fost atacată cu un obiect tăietor-înțepător și înjunghiată de mai multe ori. Agresorul ar fi fugit imediat după comiterea faptei, iar oamenii aflați în apropiere au sunat la numărul de urgență 112. La fața locului au ajuns în scurt timp echipaje medicale și mai multe patrule de poliție.

Medicii au încercat minute în șir să îi salveze viața bărbatului. Acesta era însă într-o stare extrem de gravă, pierzând foarte mult sânge în urma rănilor suferite. Victima a fost urcată în ambulanță și transportată de urgență către spital, însă, din păcate, organismul său nu a mai rezistat. Bărbatul a murit pe drum, în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale.

Martorii care au asistat la scenele cumplite sunt încă în stare de șoc. Unul dintre aceștia a descris imaginile văzute ca fiind de coșmar. Zona în care s-a produs atacul a fost imediat împânzită de polițiști și criminaliști.

Ancheta a început chiar în cursul serii, iar oamenii legii au ridicat mai multe probe de la locul crimei. De asemenea, au fost audiați martorii care ar fi putut observa momentul atacului sau care dețineau informații importante pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs tragedia.

Surse apropiate anchetei susțin că între victimă și agresor ar fi existat un conflict anterior, însă această ipoteză urmează să fie verificată oficial de anchetatori. La scurt timp după producerea atacului, autoritățile au reușit să identifice un suspect. Acesta se află deja în custodia Poliției și urmează să fie audiat de procurori. În funcție de concluziile anchetei și de probele administrate, bărbatul ar putea fi acuzat de omor.

Ancheta este în plină desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate detaliile care au dus la moartea bărbatului. Autoritățile urmează să ofere informații oficiale suplimentare pe măsură ce investigațiile avansează.