×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.5182
5.2508
Ziar Braila
Mii de elevi din învățământul tehnologic dual riscă să piardă bursa tehnologică


• 7 septembrie 2026, Adriana BURLACU


Cei 12.368 de elevi care vor începe săptămâna viitoare clasa a IX-a în cadrul învățământului liceal tehnologic dual nu vor beneficia de bursa tehnologică acordată din fonduri publice, ca urmare a unei necorelări legislative apărute în urma reformării traseelor de formare profesională. Atenționarea aparține Federației Patronale pentru Învățământul Dual și Inovare pentru Sustenabilitate „Dualis”, membră a IMM România, potrivit Agerpres.

Situația a apărut odată cu reorganizarea învățământului profesional. începând din acest an școlar, nivelul 3 de calificare, care era asociat până acum învățământului profesional, iar această formă de școlarizare este desființată în noua structură, este integrat în cadrul liceelor tehnologice. Astfel, elevii care aleg un traseu tehnologic dual își pot continua pregătirea profesională în cadrul liceului, beneficiind de un parcurs educațional adaptat cerințelor de pe piața muncii.

Problema semnalată de organizația patronală este că legislația privind acordarea bursei tehnologice nu a fost adaptată în același timp cu reforma sistemului. În prezent, prevederile legale stabilesc acordarea acestei burse pentru elevii din învățământul profesional. Cum noul traseu dual este organizat în cadrul liceelor tehnologice, elevii care intră în clasa a IX-a nu mai sunt incluși în categoria beneficiarilor prevăzută de lege.

În consecință, cei care urmează învățământul tehnologic dual nu ar mai primi sprijinul financiar pe care îl primeau anterior elevii înscriși în „profesional dual”, deși, din perspectiva pregătirii profesionale și a legăturii cu angajatorii, cele două trasee sunt similare. Federația „Dualis” consideră că această situație reprezintă o consecință neintenționată a reformei și solicită corectarea rapidă a cadrului legislativ.

Soluția propusă este modificarea unui articol din Legea 198/2023, astfel încât prevederea referitoare la bursa tehnologică să includă în mod explicit și elevii înscriși în învățământul tehnologic dual. În acest fel, sprijinul financiar ar fi acordat indiferent de forma administrativă în care este organizat traseul educațional, dacă acesta urmărește același obiectiv de formare profesională.

Președintele „Dualis”, Dan Octavian, atrage atenția asupra importanței pe care sprijinul financiar îl poate avea pentru familiile elevilor. Potrivit acestuia, învățământul dual a devenit o alternativă importantă pentru numeroase familii deoarece oferă atât o calificare relevantă pentru piața muncii, cât și un sprijin financiar concret. Pentru elevii proveniți din familii cu venituri reduse, bursa poate contribui la menținerea acestora în sistemul educațional.

Federația invocă și evoluția abandonului școlar în învățământul profesional. Potrivit datelor prezentate de organizație, rata abandonului a scăzut de la 5% la 2,1% în ultimii zece ani, perioadă în care au fost derulate programele „Bani de liceu” și „Bursa profesională”.

În acest context, reprezentanții „Dualis” consideră că menținerea sprijinului financiar pentru elevii din învățământul tehnologic dual este importantă nu doar pentru echitatea dintre formele de pregătire, ci și pentru succesul reformei educației profesionale. Corectarea prevederilor legislative ar permite continuarea acordării bursei și ar evita ca schimbarea formei de organizare a învățământului să conducă, în mod neintenționat, la pierderea unui sprijin destinat elevilor.