• 24 februarie 2026, Adriana BURLACU
Patru pugiliști legitimați la CSM Brăila au reprezentat cu succes clubul la turneul internațional amical de box „Dracula Open 2026”, competiție organizată în perioada 16–21 februarie 2026, în Sala Olimpia din Ploiești. Competiția a reunit peste 500 de sportivi din 18 țări, confirmându-și statutul de turneu de referință în calendarul competițional al boxului juvenil și de tineret.
Cea mai notabilă performanță a delegației brăilene a fost obținută de Denis Cucu, la categoria +90 kg, Under 19 (tineret). Legitimat la CSM Brăila și component al lotului național de tineret, acesta a avut un parcurs impecabil. în semifinală, Denis Cucu l-a învins pe ucraineanul Oleksander Khomenko, asigurându-și calificarea în ultimul act al competiției. în finală, sportivul brăilean a dominat confruntarea cu Zejd Gicic, din Serbia, obținând victoria prin RSC în repriza a doua, după ce arbitrul a oprit meciul ca urmare a superiorității evidente. Evoluția sa constantă și spiritul combativ i-au adus și distincția de cel mai combativ boxer la categoria Under 19, o recunoaștere a prestației sale pe parcursul turneului.
La categoria 60 kg, Under 19, David Barbu a încheiat competiția pe locul al doilea, după un traseu marcat de determinare și ghinion medical. În semifinală, acesta s-a confruntat cu Samuel Cioabă, meci în care, în repriza a doua, s-a produs un contact cap în cap, în urma căruia sportivul de la CSM Brăila și-a deschis arcada. În ciuda accidentării, David Barbu a continuat lupta și a câștigat clar, prin decizie unanimă 5-0, calificându-se în finală, unde ar fi trebuit să-l întâlnească pe Andrei Fleșeriu. Totuși, din motive medicale, doctorul competiției nu i-a acordat avizul necesar pentru a urca în ring, astfel că brăileanul a fost nevoit să se mulțumească cu medalia de argint. În sferturile de finală, acesta obținuse o altă victorie categorică, tot prin decizie 5-0, în fața lui Ciprian Gogan.
Un alt rezultat important pentru CSM Brăila a fost obținut de Valentin Timofti, la categoria 70 kg, Under 19, care a încheiat competiția pe locul al treilea. În semifinală, sportivul brăilean a fost învins la puncte, decizie 4-1, de Volodymyr Ovodov, din Ucraina, după un meci echilibrat. Până în această fază, Valentin Timofti avusese un parcurs solid, reușind în sferturile de finală să se impună clar, prin decizie unanimă 5-0, în fața lui Shon Shrago, din Israel.
La categoria 60 kg, Under 17, Robert Brînză a completat palmaresul delegației brăilene cu o clasare pe locul al treilea. În semifinală, acesta a fost învins prin decizie 5-0 de Emir Mukhit, din Kazahstan, însă prestația sa pe durata competiției a fost una apreciată. În sferturile de finală, pugilistul legitimat la CSM Brăila câștigase la puncte, decizie 4-1, confruntarea cu Sira Dominik, din Slovacia.
Participarea la „Dracula Open 2026” a confirmat nivelul competitiv ridicat al sportivilor de la CSM Brăila, care au reușit să obțină o medalie de aur, una de argint și două de bronz într-o competiție cu o prezență internațională consistentă. Rezultatele obținute consolidează poziția clubului brăilean în boxul juvenil și de tineret și evidențiază potențialul acestor sportivi de a performa la nivel european și mondial.