×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3387
5.0578
Ziar Braila
„Război în numele păcii”, un spectacol despre lumea adulților văzută prin ochii copiilor


• 13 august 2025, Adriana BURLACU


Ce-ar fi dacă am privi lumea prin ochii copiilor? Dacă am înțelege cum trec evenimentele globale, deciziile politice sau conflictele armate prin viețile celor tineri, poate am schimba ceva. Poate am regândi ceea ce facem, poate am simți mai apăsat consecințele propriilor acțiuni. Această temă profundă se află în centrul spectacolului „Război în numele păcii”, pus în scenă de trupa de teatru a orașului Făurei, în colaborare cu Primăria Orașului, și găzduit de Casa de Cultură și care va fi prezentat publicului chiar pe 15 august.

Scris și regizat de Andrei Adam, spectacolul este o explorare sensibilă și dureroasă a modului în care tinerii reușesc să se adapteze în fața unor situații extreme, precum războiul. Nu este vorba despre o lecție de istorie sau o cronică militară, ci despre suflete de adolescenți care caută repere într-o lume care pare că le scapă printre degete. Este despre reacțiile lor, despre decizii luate prea devreme, despre umanitatea care nu dispare, ci renaște prin gesturi mici, dar esențiale.

Într-un decor simbolic, tinerii actori Luiza Moise, Cosmin Jianu, Cristian Tăbăcaru, Cristina Potecă, Diana Tăbăcaru, Rose Paraschiv, Răzvan Nazâru, Andreea Cojocaru, Cristina Popescu și Alexia Găină construiesc, timp de o oră și un sfert, un univers în care frica, curajul, speranța și absurdul coabitează. Spectacolul este o meditație despre pierderea inocenței și despre regăsirea sensului într-un context care nu mai oferă niciunul. Fiecare personaj se confruntă cu propriile limite și alegeri, iar în spatele replicilor se ascunde întrebarea: ce mai rămâne din noi când lumea se prăbușește?

Titlul piesei, „Război în numele păcii”, aduce în prim-plan una dintre cele mai tulburătoare contradicții ale umanității moderne: justificarea violenței prin idealuri nobile. Dar ceea ce face spectacolul cu adevărat relevant este perspectiva aleasă, aceea a adolescenților, a celor care nu decid războaie, dar le suportă urmările. Prin ochii lor, conflictul devine o dramă profund umană, o criză de sens, o luptă nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru păstrarea unei fragmente de frumusețe într-o lume urâțită de ură și distrugere.

Regizorul Andrei Adam alege să nu tragă concluzii definitive, ci să lase publicul să reflecteze. într-un context în care știrile despre războaie, refugiați și traume apar zilnic, spectacolul devine o punte de empatie între generații. Nu lipsesc momentele de tensiune, dar nici cele de poezie, iar trimiterea discretă la ideea lui Dostoievski, „Frumosul va salva lumea”, aduce o rază de lumină în întunericul tematicii abordate.

Durata spectacolului este de o oră și 15 minute, iar accesul este permis pentru publicul cu vârsta de peste 14 ani, având în vedere temele abordate. Intrarea este liberă, iar organizatorii invită publicul să participe nu doar ca spectatori, ci ca martori ai unui exercițiu de conștiință.