×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.2848
5.0634
Ziar Braila
Peste 140.000 de țigarete și băuturi alcoolice, descoperite și confiscate de polițiștii brăileni


• 16 septembrie 2025, Adriana BURLACU


Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brăila, sprijiniți de colegi din Serviciul de Ordine Publică și Poliția Municipiului, au desfășurat, la data de 14 septembrie a.c., o amplă acțiune pentru combaterea contrabandei. Sub coordonarea procurorului de caz, au fost puse în executare șapte mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Brăila.

Rezultatele nu au întârziat să apară. În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și ridicat 48.793 de țigarete nemarcate fiscal, susceptibile a proveni din contrabandă, dar și alte 94.060 de țigarete pentru care nu existau documente de proveniență. De asemenea, au fost confiscate patru litri de băuturi spirtoase fără acte justificative, sume de bani și alte bunuri considerate relevante pentru anchetă.

În baza probatoriului adunat, anchetatorii au reținut, pentru 24 de ore, trei persoane: un bărbat în vârstă de 51 de ani și două femei de 51, respectiv 53 de ani. Acestea sunt cercetate penal pentru contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

La începutul acestei săptămâni, pe 15 septembrie, Judecătoria Brăila a analizat propunerea de măsuri preventive înaintată de anchetatori. Instanța a decis plasarea celor trei persoane sub arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.

Prin această acțiune, autoritățile transmit încă un semnal ferm în lupta împotriva contrabandei, fenomen care afectează nu doar bugetul de stat, ci și siguranța consumatorilor. Polițiștii brăileni, alături de procurori, continuă cercetările pentru documentarea completă a activității infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.