• 1 iulie 2024, Gabriela DELEANU
Sâmbătă, 29 iunie 2024, Penitenciarul Brăila și-a deschis porțile, prilejul cu care reprezentanții societății civile, angajați ai unității dar și elevi de la Colegiului Național „Ana Aslan” Brăila, au avut ocazia să viziteze unitatea, în scopul cunoașterii realității obiective a mediului carceral și cum arată o zi din viața unui polițist de penitenciar.
Ziua de 29 iunie are o semnificație specială la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor. La această dată, anual, se celebrează ”ziua polițistului de penitenciare”, sărbătoare aflată sub patronajul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar românesc.
Pentru a marca acest moment, Penitenciarul Brăila a organizat, ca în fiecare an, Ziua Porților deschise, la care au participat atât elevi de liceu cât și membrii familiilor lucrătorilor din sistem.
Acestora le-au fost prezentate repere din istoria Penitenciarului Brăila, dar și specificul regimurilor de executare, drepturile, obligațiile, programul zilnic al persoanelor private de libertate, precum și tehnica utilizată de personalul din cadrul sectorului operativ, în executarea atribuțiilor de serviciu.
A urmat, mai apoi, o vizită la sectorul de deținere, spațiile unde persoanele private de libertate își desfășoară activitățile lucrative, dar și cele pentru reintegrarea lor în societate.
Polițiștii de penitenciare joacă un rol esențial în menținerea ordinii și siguranței în cadrul penitenciarelor, contribuind în mod semnificativ la reabilitarea și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.